Accident cu patru victime la Straja

Era miezul nopţii de vineri spre sâmbătă când un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Vicovu de Jos, conducea un autoturism pe DJ 209G din comuna Straja. La un moment dat însă, arată cercetările efectuate de poliţişti, şoferul nu a putut evita coliziunea cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 27 de ani, din oraşul Vicovu de Sus, care a pătruns pe drumul judeţean din faţa unui imobil şi nu a acordat prioritate de trecere. După impact, prima maşină a părăsit partea carosabilă, izbindu-se apoi într-un cap de podeţ. Din accident a rezultat rănirea conducătorului auto care se deplasa regulamentar şi vătămarea corporală a trei pasageri aflaţi în autoturismul condus de acesta, respectiv un tânăr de 19 ani, unul de 22 de ani şi celălalt de 27 de ani, toţi din comuna Vicovu de Jos. Victimele au fost transportate la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Verificările efectuate de oamenii legii asupra conducătorilor auto implicaţi au stabilit că niciunul dintre ei nu consumase băuturi alcoolice înainte de producerea accidentului. În cauză s-a întocmit un dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI