Patru arbori doborâţi ilegal au condus la două dosare penale

La finele săptămânii trecute, Poliţia Oraşului Vicovu de Sus a fost sesizată printr-un apel telefonic la numărul de urgenţă 112 despre faptul că, în zona din apropierea râului Suceava de pe raza localităţii, au fost tăiaţi ilegal doi arbori. Oamenii legii deplasaţi la faţa locului – o zonă acoperită cu vegetaţie forestieră din afara fondului forestier, situată în apropierea râului, în spatele locuinţei unui vicovean în vârstă de 46 de ani – i-au identificat la treabă pe proprietarul gospodăriei şi pe tatăl acestuia, precum şi două cioate ce proveneau din tăierea a doi arbori din specia stejar şi fag, aceştia nefiind marcaţi silvic. Din cercetări a reieşit că terenul de pe care au fost tăiaţi cei doi arbori aparţine Primăriei oraşului Vicovu de Sus, bărbatul de 46 de ani recunoscând comiterea faptei. Materialul lemnos identificat la faţa locului, respectiv cantitatea de 5,72 mc lemn de foc din speciile stejar şi fag, a fost predat în custodia Primăriei Oraşului Vicovu de Sus, iar în cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de tăiere ilegală de arbori.

Tot la finele săptămânii trecute, Secţia 14 Poliţie Rurală Vama a fost sesizată prin 112 de un bărbat în vârstă de 59 de ani, din comuna Vatra Moldoviţei, că de pe terenul proprietate cu fânaţ şi pădure, fratele său, în vârstă de 64 de ani, din aceeaşi localitate, a tăiat fără drept doi arbori. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului, numit „Ovăzul”, au identificat două cioate proaspăt tăiate din specia molid, care nu purtau marcă silvică de tăiere. Cu ocazia cercetărilor, autorul tăierilor a recunoscut verbal că în ziua anterioară a tăiat şi valorificat materialul lemnos rezultat din tăierea celor doi arbori, motiv pentru care poliţiştii au solicitat sprijinul unui lucrător silvic. Acesta, în urma măsurătorilor, a stabilit diametrele celor două cioate. De asemenea, la faţa locului au fost identificate şi trei piese din lemn cu lungimi diferite, material lemnos care a fost predat în custodie, pe bază de proces-verbal, persoanei vătămate. Prejudiciul rezultat din comiterea infracţiunilor urmează să fie stabilit de lucrătorii silvici, iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor „tăiere fără drept de arbori” şi „furt de arbori”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI