Campania electorală nu a început încă, deşi candidaţii, partidele, ziarele, televiziunile, afişajul stradal, site-urile pe Net… numai asta fac, însă n-are rost să-mi fac prea multe speranţe. Situaţia s-a mai repetat de 7 ori în aceşti 30 de ani, iar promisiunile gogoşate, cele mai multe, vor fi re-reluate cu şi mai mare plictiseală. Acum ar fi fost vremea lansării programelor electorale sau măcar a anunţării principalelor ţinte urmărite de cei peste 20 de candidaţi al căror număr începe să devină tragi-comic. Probabil că în umbra fiecărui cetăţean român major se piteşte un preşedinte mic, dar ambiţios.
Nici vorbă de programe, de discuţii despre prevederile constituţionale din ce în ce mai subţiate de către CCR, despre viitorul României, despre paşii pe care viitorii preşedinţi îi vor face spre mai multă democraţie, mai puţină corupţie, mai multă legalitate, poziţie mai vizibilă pe mapamond… Din contra, mass-media ne toacă timpul mai ales cu laude groase la adresa unor candidaţi, cu replicile lor „memorabile“, cu fake news-uri, cu fapte diverse, fără nicio relevanţă, ridicate la rang de evenimente istoric-epocale, cu întâmplări neobişnuite ca infracţiuni, accidente, crime, toate căpătând proporţii naţional-universale. Majoritatea televiziunilor de informaţie o lălăie de pe la jumătatea lunii august cu crimele de la Caracal, cu anchete şi para-anchete ale poliţiştilor şi procurorilor, cu declaraţii date şi retrase ori minciuni că-ţi crapă obrazul (cine îl are), cu reconstituiri şi „analize“ ale unor „mari“ specialişti şi nu se lasă până nu scormonesc în trecutul criminologiei şi al cazuisticii româneşti, până nu epuizează poveştile despre alţi criminali „în serie“, expresie repetată până la năduf… Astfel că am avut „şansa“ să aflăm mai multe despre Rîmaru decât despre Vlad Ţepeş, idolul Americii, Canadei, Australiei…
Mi-e tot mai clar că cineva, poate un candidat cu multe parale, se ascunde în spatele acestor vânzoleli mediatice şi nu vrea deloc să se expună alături de contracandidaţi, fie din neîncredere în sine, fie din alte considerente. Care ar putea fi acelea: 1. Nu are ce spune fără să plictisească, 2. calitatea oratorică a discursului este proastă, mai ales când e vorba de gramatică, 3. imagine publică dezagreabilă imposibil de cosmetizat, 4. reacţii mediatice contrare aşteptărilor…
- În general, discursurile candidaţilor sunt opera unor specialişti în PR-ul electoral, unii cu carte, alţii doar cu papagal, iar conţinutul se aşază pe aceleaşi coordonate care au dat ceva rezultate până acum. Numai că între timp viaţa socială românească le-a luat-o înainte: cetăţenii nu mai percutează cu atâta uşurinţă la gogoşile electorale, peste 4 milioane de cetăţeni au descoperit valenţele adevăratei democraţii în ţările occidentale unde şi-au găsit de lucru, informarea electorală nu se mai face preponderent de la televiziuni manipulatoare la modul ordinar, ci şi de pe Net, iar de aici pot să-şi extragă singuri o idee despre adevăr şi realitatea faptului politic.
- Să observaţi Domnia Voastră că, apropo de discursul electoral de campanie, funcţionează perfect plagierea, o idee importantă fiind „preluată“ şi întoarsă pe toate feţele de majoritatea candidaţilor, deosebirile fiind numai de nuanţă: e.g. mai toţi fac uz de naţionalism şi bunăstare generală, dându-şi viaţa pentru binele românilor. Mai toţi vorbesc de o justiţie dreaptă, dar văd altfel problema independenţei acesteia, mai toţi vor dezvoltare economică, dar destui urăsc multinaţionalele şi capitalul străin…
- Mai toţi viitorii candidaţi se împiedică de gramatică, iar sensurile multor cuvinte sunt percepute anapoda. Cât despre dezacorduri, pleonasme, tautologii, anacoluturi, nu mai repet. De aceea apelează la foi, copiuţe, mai ales la prompter, mai nou, la telefonul mobil ori tabletă, pentru a nu se vedea lipsa calităţilor discursive.
- Un bun câştigat pare să fie apetenţa (în vorbe!) pentru democraţie şi statul de drept, dar intervenţia organismelor europene, a comisiilor juridice, respectarea întru totul a tratatelor de aderare sunt considerate de câţiva candidaţi ca pe vremuri amestec în treburile interne şi atacuri la suveranitate. Parţial, minciunile acestea au fost şi motivele marilor proteste ale ultimilor 3 ani, pe lângă frica de întoarcerea dictaturii.
Speram într-o schimbare. Mai aştept totuşi.
Comentarii