Trei migranţi ilegali, prinşi după ce au trecut graniţa

Seria migranţilor ilegali depistaţi şi prinşi de poliţiştii de frontieră suceveni pe parcursul acestui an a continuat la finele săptămânii trecute. De această dată, cu un nou episod, având trei actori principali. Un echipaj al Sectorului PF Brodina a depistat, în jurul orei 10, iar apoi a reţinut în apropierea graniţei de nord a judeţului, pe direcţia localităţii Straja, trei cetăţeni străini, care nu vorbeau limba română şi nu îşi justificau prezenţa în zonă. Bărbaţii respectivi au fost conduşi la sediul sectorului, unde, în urma verificărilor, s-a stabilit că e vorba despre trei tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 23 de ani, doi dintre ei provenind din Coasta de Fildeş, iar altul din Guineea. Doreau să ajungă într-o ţară din Spaţiul Schwengen, dar drumul lor s-a oprit brusc şi au revenit pe teritoriul statului vecin, deoarece faţă de ei se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii „trecere frauduloasă a frontierei de stat”. Conform procedurilor legale, cei trei cetăţeni străini au fost predaţi pe parcursul zilei de ieri autorităţilor de frontieră ucrainene, în baza acordului de readmisie, după cum am aflat de la comisar-şef Ilie Poroch-Seriţan, purtătorul de cuvânt al STPF Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: