Gheorghe Flutur, în costum naţional, la spectacolul aniversar al Ansamblului „Ciprian Porumbescu”:

Ambasadorii tradiţionalului şi autenticului

> Să ştie Ardealul că dacă ei au un Crăişor al munţilor, noi avem „Crai nou” al nostru

Numeroşi suceveni au asistat, miercuri seara, pe esplanada din faţa Palatului Administrativ din Suceava, la spectacolul aniversar al Ansamblului Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” din Suceava, care împlineşte 65 de ani de la înfiinţare, manifestare organizată împreună cu emisiunea „Tezaur folcloric” a televiziunii naţionale.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a primit, miercuri seara, pe scena unde se desfăşoară spectacolul aniversar al Ansamblului „Ciprian Porumbescu” din partea emisiunii „Tezaur folcloric”,  titlul de excelenţă pentru înalte calităţi morale, pentru că este un om de cultură şi a susţinut fenomenul folcloric.

Preşedintele Consiliului Judeţean a spus că împarte acest titlu de excelenţă cu tot Ansamblul „Ciprian Porumbescu”, care este sărbătorit acum.

El a felicitat Ansamblul „Ciprian Porumbescu” care a împlinit 65 de ani de activitate.

Gheorghe Flutur a spus că nu a putut să se abţină şi s-a alăturat „horei Arcanul” la începutul spectacolului.

El a menţionat că membrii Ansamblului „Ciprian Porumbescu” sunt ambasadorii tradiţionalului şi autenticului şi de aceea a venit aici.

„Acum două zile, în celălalt capăt de piaţă, erau «Simfonii de Toamnă». Am trecut în două zile la «Rapsodii de Toamnă». Este Suceava o capitală culturală, o capitală a autenticului? Da! Spun asta şi pentru că am venit în strai popular şi pentru ca tinerii să păstreze autenticul şi tradiţionalul. Este foarte important pentru noi asta. Într-o lume, într-o ţară care se modernizează accelerat, într-o zi vom avea nevoie de firme de catering să ne aducem aminte de folclor” a spus Flutur.

El a arătat că transmite acest mesaj de aici, de la Suceava, atât tinerilor, dar şi celorlalţi, să încurajeze tradiţia, autenticul şi straiul popular.

Alături de Gheorghe Flutur a urcat pe scenă şi primarul Ion Lungu.

Preşedintele Flutur a acordat Ansamblului „Ciprian Porumbescu”  diploma de excelenţă şi macheta făcută după „Poarta de intrare în Bucovina” din partea Consiliului Judeţean Suceava. El a oferit aceeaşi machetă şi emisiunii „Tezaur folcloric”.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a oferit emisiunii „Tezaur folcloric” o diplomă de excelenţă la 35 de ani de activitate şi medalia aniversară a oraşului Suceava.

Totodată, el a oferit o diplomă de excelenţă şi Ansamblului „Ciprian Porumbescu” în semn de recunoştinţă la împlinirea a 65 de ani de activitate.

„Ansamblul „Ciprian Porumbescu” este un ambasador pentru Suceava, pentru Bucovina, şi ne-a făcut cinste în toată ţara. Sunt nişte oameni deosebiţi, nişte profesionişti” a spus Ion Lungu.

Preşedintele Gheorghe Flu-tur a mai transmis că cei care doresc autenticul să vină în Bucovina să vadă „originalul”.

Totodată, Flutur a spus membrilor Ansamblului că 65 de ani de activitate nu este vârstă de pensionare şi că acesta este „abia începutul”.

„Să ştie Ardealul că dacă ei au un Crăişor al munţilor, noi avem Crai Nou al nostru” a spus Flutur (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: