Colocviile Putnei, ediţia XXIII

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, în perioada 8 – 11 septembrie a.c., s-a desfăşurat la Mănăstirile Putna şi Dragomirna ediţia a XXIII-a a Simpozionului internaţional de istorie Colocviile Putnei.

Ediţia s-a deschis în ziua de duminică, cu slujba Te Deumului oficiată în biserica voievodală de Stareţul Mănăstirii Putna, Arhimandritul Melchisedec Velnic, dimpreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

După slujba de binecuvântare, a urmat deschiderea oficială a Colocviului în Sala Mare a Casei Domneşti. După cuvântul de întâmpinare al gazdei, a luat cuvântul Domnul Ştefan S. Gorovei, preşedintele Centrului de Cercetare şi Documentare al Mănăstirii Putna, care a vorbit istoricilor şi tuturor celor prezenţi despre rostul şi misiunea istoricului.

„Am ajuns şi eu la o vârstă la care te întrebi ce este mai important: a scotoci şi a scoate la iveală grăuncioare de lumină ale trecutului sau a reflecta asupra rostului acestei munci.

Sunt în ultima vreme în spaţiul nostru istoriografic direcţii felurite de a înţelege trecutul. Există din ce în ce mai multe metode de a manipula înţelegerea trecutului. Trecutul are logica sa care nu corespunde cu cea a prezentului. Trebuie să combatem această tendinţă a corectitudinii politice în înţelegerea trecutului.

E suficient dacă aducem grăuntele acela de lumină. Dacă înţelegem bine ceea ce a fost în trecut, poate o să înţelegem ce se întâmplă astăzi. Nimic din ceea ce se întâmplă în jurul nostru astăzi nu este fără rădăcini în trecut. Sunt rădăcini pe care le ştim sau nu, le vedem, sau de cele mai multe ori nu vrem să le vedem.

Aş vrea să rămâneţi cu ideea că lucraţi pentru cunoaşterea trecutului unui popor care n-a fost „buricul pământului” dar care a fost tot timpul năpăstuit, fiind aşezat de Dumnezeu la răscruce de vânturi. Ne mândrim cu ceea ce suntem!”

Domnia sa a lansat şi ultimele două numere, 1 şi 2 pe anul 2018, ale revistei Analele Putnei.

În continuare, vom trece în revistă cea mai mare parte a comunicărilor prezentate la această ediţie.

Primele comunicări au fost ale unor oaspeţi din străinătate: Profesorul Ivan Biliarsky, de la Institutul de Istorie al Academiei Bulgare de Ştiinţe, The Holy Women in the Works of Patriarch Euthymius of Tarnovgrade, şi Alice Isabella Sullivan, postdoctorand în Istoria Artei la University of Michigan, Ann Arbor, Tradiţii artistice bizantine în broderiile moldoveneşti.

În cea de-a doua zi a simpozionului, sesiunea de comunicări a fost deschisă de către Domnul Liviu Cîmpeanu, cercetător la Institutul de Cercetări Socio-Umane al Academiei Române, Sibiu, cu comunicarea, Relaţiile lui Iancu de Hunedoara cu Ţara Românească şi Moldova, 1442–1456. O reevaluare (II). Domnia sa a arătat că interesul şi implicarea lui Iancu de Hunedoara în ţările române de la est şi sud de Carpaţi nu a urmărit atât ambiţii personale, cum a fost acuzat după moartea sa de către regele Ungariei, Ladislau Postumul, cât cele mai înalte raţiuni strategice.

Domnul Liviu Pilat, profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, în comunicarea Războiul anti-otoman şi preliminariile păcii moldo-polone (1499), a pus în valoare câteva documente inedite care stabilesc contextul în care, după Bătălia de la Codrii Cosminului, s-a ajuns la semnarea păcii între Ştefan cel Mare şi regele Ioan Albert al Poloniei. Autorul a scos în evidenţă poziţia de forţă de pe care a negociat voievodul moldovean, care se bucura atât de sprijinul suzeranului său, regele Ungariei, Vladislav, care îi comunica fratelui său, Ioan Albert, că o cruciadă împotriva turcilor nu putea avea loc fără ajutorul lui Ştefan, şi îl îndemna să negocieze pacea direct cu acesta, cât şi de cel al sultanului. În legătură cu ultimul aspect, istoricul ieşean a discutat afirmaţia pusă în circuitul ştiinţific cu câţiva ani în urmă de cercetătorul Nagy Pienaru, că Ştefan ar fi fost prezent în anul 1498 la Istanbul pentru a duce personal tributul sultanului, aducând mai multe argumente împotriva unei astfel de vizite, în schimb, susţinând că fiul lui Ştefan, Bogdan al III-lea, ar fi putut fi acela care în 1498 a dus tributul la Poartă.

Domnul Ovidiu Cristea, directorul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în comunicarea Vae victis: confruntările Veneţiei şi Moldovei cu Imperiul Otoman (secolul XV – mijlocul secolului XVI), a întreprins o analiză comparată a felului cum cele două puteri creştine şi-au organizat apărarea în faţa agresiunii otomane.

Domnul Ştefan S. Gorovei, profesor emerit al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Iaşi, în comunicarea, Ştefan, ţara sa, oamenii săi. Reflecţii contrariate, a combătut două afirmaţii în legătură cu voievodul Moldovei Ştefan cel Mare, afirmaţii propagate de oameni care nu cunosc îndeajuns de bine trecutul nostru istoric: că Ştefan a fost un „mit” creat de propaganda comunistă şi că el n-ar fi vorbit limba română. Istoricul ieşean a demonstrat că despre Ştefan s-a scris mult, elogios şi argumentat cu mult înainte de perioada comunistă, iar în timpul ei, de reputaţi istorici români din diaspora. În legătură cu a doua afirmaţie, domnul Gorovei a făcut referire la multe izvoare din epocă, care atestă vorbirea limbii române de către locuitorii Ţării Moldovei şi, implicit, de către conducătorul ei, care într-o scrisoare către principii creştini se referea la Ţara Românească ca la „cealaltă Valahie”, relevând conştiinţa apartenenţei la acelaşi neam a locuitorilor celor două ţări româneşti.

Domnul Adrian Andrei Rusu, reputat arheolog, în comunicarea, Depozite în domnia lui Ştefan cel Mare (de la idei, la realităţi arheologice), a luat în discuţie problema generală a depozitelor din perioada medievală, la care există foarte puţine referinţe explicite, ele şi logistica pe care o implicau putând fi doar bănuite. În particular, a discutat despre recentele descoperiri arheologice de la Mănăstirea Bistriţa, Neamţ, care au scos la iveală unele dintre cele mai bogate tezaure de vase ceramice şi cahle cunoscute până în prezent.

Doamna Voica Maria Puşcaşu, unul dintre cei mai experimentaţi arheologi în viaţă, în comunicarea Necropole medievale, a încercat să alcătuiască un bilanţ al cunoştinţelor actuale legate de spaţiul funerar de la interiorul edificiilor eclesiastice medievale din ţările române. În particular, domnia sa a adus în discuţie faptul că, aproape inexplicabil, nu avem nici cea mai mică urmă despre locul unde se aflau mormintele primelor Doamne ale celor două ţări române extracarpatice – primul mormânt cunoscut al unei Doamne a Ţării Moldove este cel al Anei, soţia lui Alexandru cel Bun.

În prima comunicare a după-amiezii, doamna Maria Magdalena Székely, profesor la Facultatea de Istorie din Iaşi, în comunicarea Din nou despre însemnele doamnei Maria Asanina Paleologhina. O abordare istoriografică, a revenit asupra unei mai vechi cercetări, semnalând ultimele contribuţii asupra temei.

Domnul Mihai Anatolii Ciobanu, doctorand al Facultăţii de Istorie din Iaşi, a trimis prin corespondenţă comunicarea Un panaghiar de la Ştefan Tomşa pentru Mănăstirea Solca. Notă informative, în care a semnalat prezenţa la Muzeul de Stat de Istorie din Moscova a unui panaghiar din Moldova, datat în anul 1623.

Doamna Vera Tchentsova, reputat cercetător rus care locuieşte în Franţa, în comunicarea Putna and Muscovy in the Last Years of Metropolitan Dosoftei Barilă’s Life, a scos la iveală pentru istoricii români un dosar necunoscut din Arhiva de acte vechi de la Moscova, care datează din ultimul deceniu al veacului al XVII-lea şi în care se relatează prezenţa la Moscova a doi ieromonahi putneni, în martie 1692.

Domnul Mihai-Bogdan Atanasiu, cercetător al Universităţii din Iaşi, în comunicarea Pomelnicul Mănăstirii Pângăraţi şi autorul său putnean, a prezentat manuscrisul Pomelnicului Mănăstirii Pângăraţi, scris la anul 1793, şi câteva date biografice legate de autorul său, ieromonahul Gherasim Putneanul.

A treia zi de comunicări s-a desfăşurat la Mănăstirea Dragomirna, fiind deschisă de stareţa aşezământului, Stavrofora Maria Magdalena Gherghina, cu comunicarea Tezaurul de legende şi poveşti al Mănăstirii Dragomirna. Sfinţia sa a adus dovezi istorice pentru a demonta anumite neadevăruri care au fost propagate de-a lungul timpului şi care au dobândit un caracter „legendar”.

Domnul Ovidiu Olar, cercetător la Institutul „Nicolae Iorga”, în comunicarea Un manuscris necunoscut al „şcolii” lui Crimca păstrat la Sinai, a prezentat un tetraevanghel datând din 20 aprilie 1627, foarte interesant prin faptul că a fost caligraf de episcopul Luca al Buzăului, iar miniaturile şi frontispiciile au fost realizate de un artist care prezintă caracteristici ale şcolii de miniaturistică a Mitropolitului Anastasie Crimca.

Preotul George Palade, în comunicarea Manuscrisele înstrăinate ale mitropolitului Anastasie Crimca. Psaltirea nr. 109 de la Biblioteca Muzeului de Istorie din Moscova, trimisă prin corespondenţă, a înfăţişat detalii inedite ale cunoscutei Psaltiri aparţinând şcolii de la Dragomirna.

Domnul Ştefan S. Gorovei, în comunicarea Spre o monografie Anastasie Crimca. Trepte, piedici şi capcane, a vorbit despre proiectul său de a scrie o monografie a celebrului mitropolit, programată să apară cu ocazia acestei ediţii a Colocviilor Putnei. Însă, odată cu începerea lucrului s-au descoperit dificultăţi şi amănunte care lipsesc, care fac o asemenea întreprindere extrem de dificilă.

În prima comunicare a după-amiezii, domnul Cristian Antim Bobicescu, cercetător din Bucureşti, în comunicarea În tradiţia lui Ştefan cel Mare: Ieremia Movilă în căutarea unei legături cu regele Poloniei, a adus o reconsiderare a raporturilor domnului Ieremia Movilă cu puterea polonă.

Domnul Ştefan Andreescu, cercetător la Institutul „Nicolae Iorga”, în comunicarea Episcopul Benedict „din Ţara Moldovei”, a urmărit destinul unui monah din Mănăstirea Suceviţa, care a ajuns Episcop al Romanului, iar apoi, în vremuri tulburi, a trecut în Ţara Românească fiind menţionat ca egumen al mănăstirii Glavacioc.

Doamna Olimpia Mitric, profesor la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, în comunicarea Despre „pierzătoriul foc” de la Mănăstirea Suceviţa (1831). O nouă sursă documentară, a prezentat amănunte despre incendiul din anul 1831 în care, pe lângă alte multe bunuri, a ars şi arhiva veche a Mănăstirii Suceviţa.

În ultima comunicare a zilei, Pagini de istorie bisericească mai puţin cunoscute din primii ani ai stăpânirii austriece în nordul Moldovei, domnul Ioan-Augustin Guriţă, lector la Facultatea de Istorie din Iaşi, a comunicat rezultatele unei cercetări legate de modul în care episcopul Dosithei Herescu a fost nevoit să acţioneze în perioada de început a stăpânirii austriece în nordul Moldovei, în special în anii în care s-a produs ruptura dintre Episcopia Rădăuţilor şi Mitropolia Moldovei.

Ultima zi a Colocviilor Putnei din acest an s-a deschis la Mănăstirea Putna cu comunicarea domnului Alexandru Pascal, cercetător de la Moscova, intitulată Cu privire la moştenirea manuscrisă a copistului moldovean Teodor Marişescul de la Mănăstirea Neamţ şi a doamnei Elena Firea, de la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, Sfinţi, icoane şi politică. Tensiuni diplomatice moldo-ruse în jurul unor icoane de secol XVII.

Doamna Anna Eliseeva, de la Conservatorul de Stat din Moscova, în comunicarea Deux Anthologies de chant du monastere de Putna: nouvelles découvertes dans les archives du Musée d’Etat d’Histoire de Moscou, a prezentat două manuscrise muzicale descoperite în arhivele Muzeului de Stat de Istorie din Moscova. Vorbitoarea a arătat că aceste manuscrise au aparţinut Mănăstirii Putna şi că pe paginile unuia dintre ele se află o compoziţie inedită a Protopsaltului Eustatie de la Putna.

Ierodiaconul Avraam Bugu, de la Mănăstirea Putna, în comunicarea Sunt Cuviosul Teodosie de la Maniava şi monahul Teodosie Zotica una şi aceeaşi persoană ?, a discutat o serie de argumente care fac posibilă asocierea între monahul şi cântăreţul Teodosie Zotica de la Putna şi Sfântul Cuvios Teodosie de la Schitul Maniava din Galiţia. O asemenea asociere ar explica iradierea Şcolii Muzicale de la Putna în spaţiul galiţian şi, de aici, în cel nord slav.

Protosinghelul Dosoftei Dijmărescu, de la Mănăstirea Putna, în comunicarea O scrisoare a ieroschimonahului Sila: omul sfânt care arată dreptatea şi aduce pacea, a prezentat o scrisoarea inedită a Sfântului Sila în care acesta încearcă să aducă pacea între două rude care erau în conflict pentru proprietate. Sfântul Sila a fost canonizat împreună cu Mitropolitul Iacob Putneanul şi cuvioşii Paise şi Natan, în anii 2016-2017. Ei au fost vieţuitori la Putna şi Sihăstria Putnei în veacul al XVIII-lea.

În cadrul sesiunii de după-amiază, domnul Emil Dragnev, profesor la Universitatea de Stat din Chişinău, în comunicarea Frescele de la Sf. Gheorghe din Hârlău şi cea de-a doua fază a picturii murale din Moldova lui Ştefan cel Mare, a adus o contribuţie foarte importantă, datând în vremea lui Ştefan cel Mare, mai multe picturi de biserici considerate până acum a fi mai târzii, din vremea lui Petru Rareş.

În încheiere, gazda evenimentului, arhimandritul Melchisedec, a mulţumit tuturor participanţilor la Colocviu pentru importantele contribuţii noi pe care le-au adus şi i-a invitat la ediţia a XXV-a Colocviilor Putnei, care se va desfăşura la Mănăstirea Putna în perioada 8-11 iulie 2020.

Protosinghel Ieremia Berbec, Mănăstirea Putna

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: