Peste 120 mc de lemn confiscaţi de poliţişti

 Pe parcursul săptămânii trecute, lucrătorii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, împreună cu cei din cadrul subunităţilor teritoriale de poliţie şi în cooperare cu specialiştii Gărzii Forestiere şi ai Direcţiei Silvice Suceava au organizat mai multe acţiuni punctuale pe raza judeţului, pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite în domeniul exploatării, transportului, depozitării şi prelucrării masei lemnoase. Din datele obţinute de la Biroul de presă al IPJ Suceava rezultă că în cadrul acestora au fost efectuate 38 de controale. În urma neregulilor descoperite, oamenii legii au aplicat 75 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproape 60.000 lei. Totodată, poliţiştii au mai confiscat, în vederea stabilirii provenienţei, 120,06 mc de material lemnos, în valoare de 54.825 lei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: