Primarul Sucevei, Ion Lungu, a făcut, luni, la deschiderea anului şcolar, un apel elevilor să înveţe pentru ei şi nu pentru părinţi sau profesori, pentru că succesul în viaţă este al celor care au o educaţie solidă.
Prezent la deschiderea anului şcolar la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”, edilul-şef a spus că este prezent la festivitatea unuia dintre cele mai performante colegii, ai căror elevi au obţinut numeroase premii naţionale şi internaţionale şi a adus faimă municipiului Suceava.
Primarul a spus că municipalitatea alocă sume considerabile pentru finanţarea educaţiei în municipiu, pentru asigurarea bazei materiale necesare şi că, în acest an, a fost alocată suma de 10 milioane de euro, din care patru milioane de euro pentru reparaţii şi investiţii în infrastructura şcolară.
El a menţionat că Primăria şi Consiliul local Suceava au decis să sprijine performanţa în educaţie şi că sunt premiaţi elevii cu rezultate remarcabile.
Primarul Sucevei a transmis elevilor să înveţe pentru ei şi pentru viitorul lor.
„Învăţaţi pentru voi, nu pentru părinţi sau profesori” a spus Ion Lungu.
El a arătat că „vremurile sunt cum sunt” şi că este convins că cei care vor avea o educaţie solidă din şcoală vor avea succes.
Primarul a dat asigurări că Primăria, Consiliul Local şi el personal fac tot ceea ce este posibil pentru sprijinirea educaţiei în municipiu.
Primarul a participat, luni, la festivităţi de deschidere a anului şcolar la opt şcoli, cinci licee şi trei grădiniţe din municipiu. (N.B.)

























Comentarii