Sucevean de 18 ani, prins la volan băut şi fără permis

Un tânăr din Suceava s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând un autoturism în stare de ebrietate. Mai mult, tânărul nu este posesor de permis de conducere.

Potrivit IPJ Suceava, autoturismul tânărului a fost oprit pentru control în noaptea de luni spre marţi, pe DN 17 din comuna Şcheia.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie auto.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluţionat procedural.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI