Ion Lungu, primarul Sucevei:

„Primăriile care au posturi vacante sunt pedepsite”

> Spre deosebire de cele care s-au grăbit să ocupe posturile vacante, Primăria Suceava rămâne cu peste 80 de posturi neocupate > În aprilie 2018, la aprobarea bugetului local, municipiului Suceava i se comunica un plus de 20 de posturi, la acea dată şeful executivului arătând că „Nu am cerut noi, ci aşa ne-a dat Guvernul”

 Blocarea angajărilor, respectiv a posturilor vacante din administraţia publică locală, nu este agreată de conducerile primăriilor.

Ion Lungu, primarul Sucevei, a declarat, într-o conferinţă de presă, că decizia Ministerului Finanţelor este discriminatorie, defavorizând tocmai acele administraţii care, prin neocuparea posturilor cu pricina, au optat să facă economii la fondul de salarii.

„Din punct de vedere al echităţii nu este corect. Celor care au 100% angajări făcute nu li se întâmplă nimic, iar cei care au posturi vacante nu mai pot să angajeze” a precizat Lungu.

Şeful executivului sucevean spune că Primăria Suceava avea 90 de posturi vacante, însă, între timp, câteva au fost scoase la concurs, în vederea ocupării. Edilul-şef este de părere că, în baza principiului autonomiei, salarizarea şi angajările ar trebui lăsate la latitudinea autorităţilor administraţiei publice locale. „Nu cred că acesta este modul în care trebuia abordată problema. Am mai spus-o, în cadrul unei anumite anvelope salariale şi a unui anumit număr de personal, ar trebui să fie la îndemâna Consiliului Local să se încadreze în acestea. Acum, prin măsura Ministerului de Finanţe, cei care au posturi vacante sunt pedepsiţi, însă unde-i lege nu-i tocmeală” a punctat Ion Lungu.

De precizat este că în a doua parte a lunii aprilie 2019, la momentul aprobării bugetului local, anexa cu plata cheltuielilor pentru personalul plătit prin intermediul Primăriei aducea o majorare a numărului de posturi.

„Nu am cerut noi, ci aşa ne-a dat Guvernul” spunea, la acea dată, Ion Lungu. În cauză erau 20 de posturi, printre care unul la Evidenţa populaţiei; patru posturi la Direcţia Poliţei Locale, întrucât a „crescut populaţia oraşului”; două la compartimentul pentru accesarea fondurilor europene nerambursabile; un post de şofer pentru microbuzul destinat transportării elevilor; două posturi pentru monitorizarea postimplementare a proiectelor europene. Drept urmare, în baza Ordonanţei Guvernului nr. 63 din 2010, la Primăria Municipiului Suceava erau alocate 782 de posturi, cu menţiunea că numărul maxim de posturi prevăzut nu se aplica capitolului bugetar „Învăţământ”, finanţat din bugetele locale, precum şi capitolelor bugetare „Sănătate”, „Asigurări şi asistenţă medicală” şi „Servicii publice de interes local”, specializate, cu personalitate juridică, înfiinţate şi organizate în subordinea Consiliului Local, prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale unităţii administrativ-teritoriale.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: