Orchestra camerală „Patru regiuni pentru Europa” va fi susţinută în continuare

> Ea va prezenta spectacole în cele patru regiuni partenere > Gheorghe Flutur: „Este un simbol al Europei unite”

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat, joi, că proiectul Consiliului Judeţean Suceava de înfiinţare a orchestrei camerale „Patru regiuni pentru Europa” va fi continuat, subliniind că acesta reprezintă Europa unită, orchestra fiind formată din tineri din două regiuni din vestul Europei şi din două regiuni din estul Europei.

Flutur a spus că, din punct de vedere cultural, parteneriatul dintre Schwaben, Mayenne, Cernăuţi şi Suceava în cadrul proiectului „Patru regiuni pentru Europa”, a reuşit, în acest an, înfiinţarea unei orchestre camerale cu tineri din cele patru regiuni partenere.

„Această iniţiativă a artiştilor muzicieni de a forma o orchestră a celor patru regiuni merită susţinută şi merită să aibă un calendar permanent şi un itinerar cultural cu prezentare de spectacole la Laval, Augsburg, Suceava şi Cernăuţi. Este un simbol al Europei unite. Două regiuni din vestul Europei şi două regiuni din est arată că muzica uneşte” a spus Gheorghe Flutur.

În acest an, în calitate de organizator, judeţul Suceava a propus constituirea unei orchestrei camerale, „Patru regiuni pentru Europa”, cu participarea a 20 de tineri din cele patru ţări, care ieri a susţinut un recital în seara festivă a manifestării, interpretând piese reprezentative pentru cele patru regiuni.

Orchestra este formată din 20 de tineri din regiunile Schwaben (Germania), Mayenne (Franţa), Cernăuţi (Ucraina) şi Suceava (România).

Reamintim că proiectul „Patru regiuni pentru Europa” a început în urmă cu 18 ani şi a presupus organizarea unui campionat de fotbal pentru tineri sub 16 ani din cele patru regiuni. Începând cu anul 2010, evenimentului sportiv i s-a adăugat şi o componentă culturală. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: