Gheorghe Flutur:

Continuăm demersurile pentru deschiderea punctului de frontieră de la Izvoarele Sucevei

> Am modernizat drumul Pojorâta – Breaza – Izvoarele Sucevei şi continuăm până în frontieră, anunţă şeful administraţiei judeţene

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, care a participat, sâmbătă, la inaugurarea căminului cultural din Izvoarele Sucevei, i-a asigurat pe localnici de tot sprijinul său nu doar în realizarea activităţilor culturale, ci şi în infrastructură.

„Cultură şi infrastructură, sunt două domenii cu multe proiecte de care beneficiază cei din zonă” a spus Flutur.

El a menţionat că, recent, a fost finalizată o lucrare de amploare prin care s-a reabilitat în întregime drumul Pojorâta – Fundu Moldovei – Breaza – Moldova Suliţa – Izvoarele Sucevei.

„Ne pregătim să continuăm până în graniţa cu Ucraina. Drumul va fi reabilitat şi dincolo de graniţă, aşa cum am aflat chiar de la vecinii ucraineni” a declarat preşedintele CJ.

El a anunţat că urmează să fie continuate demersurile pentru deschiderea punctului de trecere a frontierei de la Izvoarele Sucevei, pentru a facilita legătura cu regiunea Cernăuţi, foarte aproape de Izvoarele Sucevei, şi în continuare spre Transcarpatia.

„Locuitorii din zonele Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei vor putea ajunge mai uşor în Ucraina. Asta înseamnă şi perspectivă turistică şi relaţii economice cu Ucraina” a conchis Gheorghe Flutur.

Punctul de Trecere a Frontierei Izvoarele Sucevei ar fi trebuit să se redeschidă în 2014, dar autorităţile ucrainene nu au finalizat lucrările la amenajarea acestuia. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: