Tractorist ajuns în spital după ce s-a răsturnat cu utilajul

De pe tractor a ajuns direct pe patul de spital. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 51 de ani, din localitatea Ortoaia, care a suferit multiple traumatisme după ce s-a răsturnat cu utilajul pe care îl conducea. Totul s-a petrecut luni, când bărbatul se deplasa, cu tractorul pe care îl deţine, pe raza comunei Dorna Arini, pe un teren aflat în proprietatea sa, de unde urma să transporte la drumul auto mai mulţi arbori tăiaţi şi fasonaţi. Pentru că terenul era accidentat, victima a pierdut la un moment dat controlul asupra volanului şi s-a răsturnat cu utilajul. Incidentul a fost observat de o persoană care locuieşte în zona respectivă, ea fiind de altfel şi cea care a sunat la 112, solicitând ajutor. Ambulanţa sosită la faţa locului l-a preluat pe bărbat şi l-a transportat la Spitalul Municipal Vatra Dornei, de unde ulterior a fost transferat la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde a fost internat în Secţia Terapie Intensivă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI