Şah rapid la Shopping City

Shopping City Suceava a fost gazda concursurilor de şah rapid din 27 şi 28 iulie, concursuri la care au participat copii şi seniori.

Data de 27 iulie a fost rezervată copiilor, zi în care au participat 11 copii, ce au fost împărţiţi în două grupe, timpul de gândire alocat fiind de 15 minute de jucător.

Grupa 6-12 ani a reunit şapte jucători, concursul desfăşurându-se sistem turneu.

Clasament: 1. – 2. Podcomâsnii Andrei, Lazăr David – 4 p (egalitate la criteriul de departajare Sonneborn, ambii având câte 9 ani); 3. Gavrilescu Robert – 4 p (cu un Sonneborn inferior); 4.Lazăr Isabela – 3,5 p; 5. Gavrilescu Răzvan – 3 p; 6. Sfichi Andrei – 2,5 p; 7. Căprioară Tudor – 0 p (7 ani)

Grupa 14-18 ani. Au participat patru copii, în sistem turneu, cu un timp de gândire de câte 15 minute de jucător.

Clasament: 1. Ştefan Matei – 2,5 p; 2. Barabaş Elina – 2 p; 3. Arhire Cristian – 1,5 p 4. Crainiciuc Călin – 0p.

Copiii au fost premiaţi cu bani conform planificării grupei de vârstă respectiv, adică 50 lei locul 1, 30 lei locul 2 şi 20 lei locul 3.

Următorul concurs destinat copiilor va avea loc pe data de 24 august. Reamintim că se vor acorda premii în bani, grupele de copii fiind 6-8, 8-10, 10-12, 12-14, 14-16, 16-18, iar premiile alocate fiind de 50 lei locul 1, 30 lei locul 2 şi 20 lei locul 3. Copiii nu vor plăti taxă de participare.

28 iulie, concurs destinat seniorilor, cu alocarea unui timp de gândire de câte 15 minute de jucător.

Concursul s-a desfăşurat pe durata a şapte runde, în sistem elveţian. Au participat 16 jucători, dintre care patru din judeţul Botoşani, iar unul din comuna Adâncata, jud. Suceava.

Concursul a fost viu desfăşurat, primele patru poziţii fiind la egalitate de puncte, departajarea stabilindu-se prin sistemul Berger.

Clasament (primii 10): 1. Pavel Sebastian –5,5 p (coeficient Berger 30); 2. Ghilea Andrei – 5,5 p (Berger 28); 3. Raţiu Cristian – 5,5 p (Berger 27,5); 4. Bulgaru Daniel, Botoşani – 5,5 p (Berger 25,5); 5. Pânzaru Mihai – 4 p; 6. Siminiuc Sergiu – 4 p; 7. Ailincăi Doru 4 p; 8. Bumbac Gheorghe – 3,5 p; 9. Pacriţa Virgil – 3,5 p; 10. Pînzariu Liviu – 3,5.

Următorul concurs rezervat seniorilor, respectiv senioarelor, se va desfăşura la data de 25 august, când, în afara premiilor comunicate anterior, de 150 lei locul 1, 100 lei locul 2 şi 50 lei locul 3, concurs care îl va omagia pe cel ce a fost Costică Fodor, cel ce va ocupa locul 1 va primi şi o frumoasă cupă din partea Direcţiei de Sport şi Tineret a judeţului Suceava.

În afara premiilor băneşti, s-au acordat participanţilor la concursul de mai sus diplome şi medalii oferite de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Suceava.

Condiţiile de joc oferite de Shopping City Suceava au fost fără cusur, iar Clubul Sportiv Şah Suceava a asigurat logistica necesară: ceasuri, şahuri table de şah etc.

Aşteptăm la viitorul concurs din luna august cât mai mulţi participanţi, ocuparea unui loc cât mai bun fiind determinată de pregătirea fiecărui jucător, precum şi de antrenamentele specifice şahului.

 ANDREI GHILEA

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: