Un bărbat de 43 de ani din Vicovu de Sus a decedat din cauza rănilor provocate de muşcăturile unui câine.
Incidentul s-a produs duminică, la domiciliul fratelui bărbatului, din cauza câinelui de care avea grijă decedatul.
Câinele se afla într-un ţarc, iar bărbatul avea intenţia să-l scoată la plimbare prin curte, moment în care a fost atacat şi muşcat de acesta. Bărbatul a strigat după ajutor, fiind auzit de vecini, care au intervenit şi au reuşit să îndepărteze câinele, legându-l.
Cu toate acestea, vicoveanul a suferit mai multe răni la nivelul capului şi a membrelor superioare. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde a decedat peste câteva ore.
În cauză s-a întocmit dosar penal cu privire la infracţiunea de „ucidere din culpă”. (N.B.)

























Comentarii