Despre fata lui tata

Iubita lui tati nu vrea la mama. Mama încearcă să îi intre în voie, îi dă sticluţa cu ceai, îi dă jucăria. Nu, iubita lui tati vrea la tati. Tati, ieşit nu de mult din adolescenţă, vine şi o ia în braţe pe iubita lui. „Cine e iubita lui tati?” Ea râde, dă din picioare, priveşte veselă în jur, se bucura din tot corpul că tati o ţine în braţe. Iubita lui tati are vreo câteva luni şi îl iubeşte tare mult pe tati. Draga tatii se ţine de mânerul genţii. Asta îl cam încurcă pe tati, dar merge încet, pentru că fetiţa lui să nu se împiedice. Îşi găseşte locul şi aşază bagajul. O trimite, grijuliu, să stea lângă mama, dar draga tatii nu vrea, vrea să stea lângă tati. „Se schimbă locurile şi draga tatii îşi aşează capul, obosită, pe mâna lui tati. «Tu eşti draga lui tata»”. Are vreo cinci ani şi, se vede, îl iubeşte tare mult pe tata. Urcă toţi trei, fata tatii prima. E domnişoară, una frumoasă, tati o pierde din ochi de dragă. „Unde stai?”, o întreabă, şi ea alege să stea lângă el. E cald înăuntru, dar o cuprinde de după umeri şi ea se strânge, pisicindu-se, lângă tatăl ei. Are vreo 13 ani şi e fata lui tata. Bucăţică ruptă. Cum tot bucăţică ruptă e domnişoara din faţa mea. Tata, am aflat, o conduce la aeroport şi îi mai adresează, din când în când, câte o întrebare. Ea răspunde, cu glas cald, şi îi mângâie, uşor, mâna. E mândria lui tata, încă mă mai pricep să citesc mândria din ochi de părinte când privirile ni se întâlnesc. Am călătorit, preţ de un drum, cu iubita lui tata, cu draga tatii, cu fata lui tata. Lumea întreagă părea a fi un loc unde nu exista nimic mai important decât tata şi fiica lui. Şi-a trebuit să scriu eu rândurile astea, eu, fata lui tata.