Suceava

Elevii suceveni eminenţi vor fi premiaţi de municipalitate după vacanţa de vară

Primăria Suceava premiază excelenţa în sport, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. Astfel, de la bugetul local, cu 7.000 de lei este premiată performanţa boxerului sucevean Cristinel Măzăreanu, de la Clubul Sportiv Municipal (CSM) Suceava, care a obţinut medalia de argint la Campionatul European pentru juniori. Cu 5.000 de lei este răsplătit şi Alexandru Vornicu, antrenorul sportivului CSM. Premierile performerilor la competiţii externe se fac în conformitate cu un regulament local intrat în vigoare în 2018, şeful administrativului municipal spunând că, în perioada care urmează, de premii consistente se vor bucura şi cei mai buni elevi din unităţile de pe raza reşedinţei de judeţ.

„Lucrăm la o situaţie centralizată, la nivelul unităţilor de învăţământ, în aşa fel încât în luna august să intrăm cu un proiect de hotărâre prin care să aprobăm premierea tuturor elevilor cu performanţă, conform regulamentului aprobat luna trecută de Consiliul Local” a declarat primarul Ion Lungu, precizând că elevii merituoşi vor fi răsplătiţi după vacanţă, adică în luna septembrie.

Conform regulamentului aprobat în luna iunie, pentru rezultatele superioare la învăţătură, elevii clasaţi pe locul I la nivelul unei unităţi de învăţământ vor primi câte 500 de lei, cei de pe locul al II-lea câte 300 de lei, iar cei de pe poziţia a III-a câte 200 de lei, fiecare. În situaţia fazelor naţionale a olimpiadelor şcolare, concursurilor şi competiţiilor naţionale, cei recompensaţi cu medalii de aur se vor bucura, din bugetul local, de câte un premiu în valoare de 3.000 de lei. Competitorii care au luat medalii de argint vor fi premiaţi de autorităţile locale cu câte 2.500 de lei, iar cei care au obţinut medalii de bronz vor primi câte 2.000 de lei. În cazul echipelor de 1-5 sportivi, echipa va lua premiul corespunzător medaliei obţinute. În cazul echipei cu şase până la zece sportivi, valoarea premiului corespunzător medaliei se dublează, în timp ce echipele cu mai mult de zece membri vor beneficia de valoarea nominală triplată a premiului. La propunerea consilierului local Daniel Prorociuc (PNL), premiaţi vor inclusiv profesorii care i-au pregătit pe elevii performanţi, cât şi antrenorii sportivilor în cauză.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI