Trei hoţi de maşini, reţinuţi de poliţişti în urma unei pânde

> Doi dintre ei sunt fraţi > Până să fie prinşi, ei reuşiseră să sustragă patru autoturisme

Un grup de hoţi de maşini, format din trei persoane, a fost trimis după gratiile arestului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava după ce oamenii legii au realizat o pândă, pe parcursul zilei de luni. Totul a pornit după ce lucrătorii din cadrul Poliţiei Oraşului Siret au identificat abandonat pe un drum de câmp, în zona denumită „Pârâul Rusului”, de pe raza comunei Frătăuţii Noi, în vecinătatea comunei Muşeniţa, un autoturism fără plăcuţe cu număr de înmatriculare, aparţinând unui bărbat în vârstă de 69 de ani din oraşul Siret. Maşina fusese furată în noaptea precedentă de autori necunoscuţi de pe raza oraşului Siret, fără însă ca proprietarul să aibă cunoştinţă de comiterea furtului, acesta fiind anunţat de poliţişti.

Potrivit datelor obţinute de la Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, oamenii legii au decis efectuarea unei pânde în zona locului unde se afla autoturismul. Hotărârea a fost una înţeleaptă, deoarece, aproape de ora 11, la faţa locului s-au prezentat o platformă de transport auto şi două persoane de sex masculin care intenţionau să încarce autoturismului pe aceasta. Cei doi au fost identificaţi în persoana unui bărbat în vârstă de 38 de ani, din municipiul Rădăuţi, şi a unui adolescent, în vârstă de 16 ani, din comuna Muşeniţa. Luaţi la întrebări, tânărul a recunoscut în faţa oamenilor legii că, în noaptea de duminică spre luni, a sustras autoturismul în cauză de pe raza oraşului Siret, împreună cu fratele său, un tânăr de 22 de ani, domiciliat în prezent pe raza comunei Bilca.

„În urma investigaţiilor şi a cercetărilor desfăşurate, poliţiştii au reuşit probarea activităţii infracţionale a celor doi fraţi şi a încă unui tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Burla, respectiv furtul în perioada 8 – 17 iulie a nu mai puţin de patru autovehicule, trei de pe raza oraşului Siret şi unu din comuna Grămeşti” precizează sursa citată.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cei trei suspecţi fiind reţinuţi pentru 24 de ore şi încarceraţi în arestul IPJ Suceava, înainte de a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi cu propunere de arestare preventivă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI