Accident cu doi răniţi după ce o motocicletă s-a izbit de un autoturism

> Unul dintre ocupanţii vehiculului cu două roţi a ajuns pe patul de spital în comă de gradul III

Grav accident rutier înregistrat duminică seară pe raza localităţii Marginea. În timp ce conducea o motocicletă, într-o curbă pe DJ 209K, pe raza comunei, pe fondul neadaptării vitezei, un tânăr localnic în vârstă de 19 ani a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 42 de ani, tot din comuna Marginea. În urma impactului violent, cei doi ocupanţi ai vehiculului cu două roţi au fost aruncaţi pe asfalt, rezultând rănirea conducătorului motociclului, cât şi a unui tânăr de 18 ani, din aceeaşi localitate, pasager pe locul din spate. Cei doi au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, pasagerul de pe motocicletă fiind internat în secţia de terapie intensivă în comă de gradul III, cu politraumatisme şi multiple escoriaţii.

Potrivit poliţiştilor care s-au ocupat de cercetarea evenimentului rutier, atât motociclistul, cât şi conducătorul auto au fost verificaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat că tânărul care se afla la ghidonul motocicletei nu posedă permis de conducere. În plus, motociclul este de fapt înmatriculat în Anglia, numărul pe care îl avea aplicat aparţinând unui alt motociclu.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor „vătămare corporală din culpă”, „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” şi „conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare”, dosar ce urmează a fi soluţionat procedural.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: