Într-o conferinţă desfăşurată la USV

Peste 60 de participanţi din centrele universitare din ţară şi din străinătate

La Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava a avut loc, în perioada 11-12 iulie, ediţia a IX-a a conferinţei „Discurs critic şi variaţie lingvistică”, în baza acordului instituţional cu Universitatea din Pisa şi în colaborare cu Asociaţia pentru studii filologice Akademos, anunţă printr-un comunicat de presă universitatea suceveană.

Intitulată „Restituiri. Analiza şi interpretarea textelor «uitate»“, conferinţa a atras, prin cele cinci axe tematice propuse („Texte literare inedite, Studii şi articole «obliterate»: opinii nevalorificate”, „Limba documentelor din arhive: tipuri de texte arhivistice”, „Proiecte de antologii” şi „Varia”), 60 de participanţi din mai multe centre universitare, din ţară şi din străinătate (Iaşi, Galaţi, Bucureşti, Craiova, Chişinău, Cluj-Napoca, Bălţi, Zürich, Zaragoza).

Comunicările magistrale în plen, de înalt nivel academic, au fost susţinute de prof. dr. Elena-Brânduşa Steiciuc (USV) – „L’auteur francophone Amin Maalouf et la restitution transculturelle/ transtextuelle des écrits anciens”, prof. dr. Luminita Hoarţă Cărăuşu (UAIC, Iaşi) – „Arsenie Boca. Cărarea împărăţiei şi Cuvinte vii. Structuri analitice la nivel de flexiune şi la nivel sintactic”, prof. dr. Ştefan Oltean (UBB, Cluj-Napoca) – „Multiple facets of proper names. A syntactic and semantic view” şi de dr. Emilia David de la Universitatea din Pisa, Italia, „The Romanian Avantgarde: Its Belated and Flawed Reception”. La această ediţie a revenit şi conf. dr. Daiana Cuibus, director general al Institutului Limbii Române, instituţie cu care universitatea noastră derulează mai multe proiecte comune.

În prima zi a conferinţei, un moment important l-a constituit lansarea volumului „Studii lingvistice aplicate de pragmatică, retorică şi sintaxă a limbii române vorbite actuale”, coordonat de Luminiţa Hoarţă Cărăuşu şi apărut recent la Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Lucrarea a fost prezentată de prof. dr. Rodica Nagy (FLSC, USV) şi de lector dr. Alice Roşu, de la Facultatea de Inginerie Alimentară din USV.

„Prin audierea comunicărilor în plen şi prin participarea la prezentările din secţiunile conferinţei, doctoranzii au avut şansa de a recepta noi sugestii de conceptualizare ori de aplicare a direcţiilor teoretice la propriile investigaţii. În egală măsură, conferinţa a permis dezbaterea şi confruntarea de idei într-un cadru academic deschis spre recunoaşterea efortului depus de tinerii cercetători. Suntem onoraţi că, de la o ediţie la alta, conferinţa DCVL atrage un număr tot mai mare de participanţi din ţară şi din străinătate, ceea ce probează creşterea prestigiului acestui eveniment de la universitatea suceveană” au transmis organizatorii.

Conferinţa DCVL, sprijinită şi anul acesta de Ministerului Educaţiei Naţionale, a fost coordonată de universitarii Mircea A. Diaconu şi Rodica Nagy. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: