Pe la sfârşitul primului deceniu al secolului nostru, am observat că în mai multe publicaţii din mutilata noastră provincie şi-a făcut loc o acţiune susţinută de prezentare a defunctei stăpâniri austriece în culori pastel, susţinută de o serie de istorici şi chiar de autorităţile judeţene. Citind producţiile literare ale scriitorilor evrei originari din oraşul Siret, am constatat că această acţiune este mai veche şi nu are alt scop decât să camufleze acţiunea de maximalizare a rolului evreilor în istoria provinciei noastre, iar oraşului Siret, supranumit „Noul Ierusalim”, să-i rezerve un loc de cinste în mitologia iudeo-masonică.
Al doilea articol-istorisire al lui Siegmund Last, intitulat „Kaisers Geburtstag in Sereth am Sereth” (Ziua de naştere a Împăratului în Siret pe Siret), a fost publicat în nr.14/1968 al ziarului „Der Südostdeutshe” la p.5. Deşi autorul nu precizează data festivităţii descrise, după toate probabilităţile el se referă la 18 august 1908, dată când se implineau şase decenii de domnie a penultimului împărat austriac Franz Joseph I (1848-1916).
Articolul debutează cu următoarea constatare: „18 august, ziua de naştere a Majestăţii Sale împăratul Franz Joseph I, era sărbătorită în toată Bucovina şi în oraşul de reşedinţă al Districtului Siret, cu un deosebit entuziasm de către toate categoriile populaţiei”.
După această remarcă el adaugă: „Încă din seara zilei de 17 august, întreg oraşul era iluminat, prin aprinderea uneia sau a mai multor lumânări lângă portretul imperial, aflat pe pervazul ferestrelor din clădirile rezidenţiale şi din birouri. Chiar şi în cartierele oraşului puteai vedea în ferestrele caselor, lângă un portret mic şi modest, o mică lumină, o lumânare înfiptă într-un cartof, o strălucire modestă, dar totuşi solemn-festivă arzând. Oricine dorea putea depune o devoţiune faţă de casa imperială în faţa autorităţilor”.
Stabilirea programului şi ordinea de prezentare este descrisă de Siegmund Last astfel: „Din timp se întâlneau primarul, Consiliul comunal şi prefectul, exponenţii puterii politice locale, pentru pregătirile necesare celebrării acestei zile. Membrii Consiliului comunal căutau întotdeauna să se depăşească în patriotism, pentru ca Viena să-i răsplătească cu înalte distincţii. Numai un singur membru din consiliu comunal, singurul «roşu» (social democrat – n.n.) a arătat rezerve faţă de această obidienţă manifestată de autorităţi, pe care a criticat-o cu ironie muşcătoare. Prefectul, supărat pe acest consilier «roşu» (consilierul Salamon Schreiber), l-a încondeiat în carnetul său de „negru-galben”(opozanţii politici ai social democraţilor – n.n.).
Mai departe, el arată: „Elaborarea programului era întotdeauna perturbată de conflictul de prioritate dintre prefect şi primar. Primarul considera că el reprezintă dorinţele populaţiei oraşului, deoarece el a fost ales prin vot şi deci trebuie respectate propunerile lui. Prefectul era numit de guvernul provincial cu aprobarea Vienei, dar el era mai aproape de treptele Înaltului Tron, deci el trebuie să aibă întâietate. Decizia depindea de priceperea celor doi domni în a se pune în acord cu privire la conţinutul programului festivităţii”.
Alte probleme cu privire la program erau: „Programul era întotdeauna bogat în manifestări, dar uneori el era modificat şi prescurtat pe seama manifestărilor culturale, din cauza discursurilor patriotarde prea lungi rostite de prefect, primar şi alte oficialităţi. Această situaţie a rămas nerezolvată până în noiembrie 1918, când Bucovina austriacă a trecut la România, act ce a creat pentru totdeauna oraşul românesc Siret”.
Prima parte a festivităţii se desfăşura astfel: „În seara zilei de 17 august, «trenul de torţe» (marşul tinerilor gimnazişti cu torţe aprinse – n.n.) pleca de la ieşirea cazarmei pompierilor (Hanul lui Nicuşor – n.n.), se deplasa mai întâi la primărie şi apoi la prefectură. Cu toate acestea prefectul considera că aceasta este o încălcare a rangului, deoarece, în opinia sa, ar trebui să fie vizitat primul. Conflictul acesta a fost rezolvat de un cetăţean inteligent, care a avut o idee genială, ca trenul de torţe ajungând în Ringplatz (piaţa centrală a oraşului – n.n.) să se împartă, o parte către prefect, în timp ce cealaltă parte se opreşte în faţa primăriei. Astfel, fiecare lider a crezut că dorinţa sa a fost îndeplinită şi a fost mulţumit”.
Partea a doua a festivităţilor se desfăşura a doua zi: „După discursurile prefectului şi primarului, rostite de la balconul instituţiei pe care o conduceau, defilau jandarmii poliţiştii, pompierii voluntari, garda financiară şi corpul veteranilor. Constituirea acestor grupe, cât şi participarea grupurilor muzicale, produceau întotdeauna discuţii neplăcute. Participarea şcolilor şi corurilor a fost un punct de controversă care nu putea fi rezolvat în mod satisfăcător pentru toate părţile. Nu în ultimul rând, şi programul muzical era foarte controversat. Sărbătoarea aceasta care făcea parte din marile sărbători ale verii, provoca autorităţilor dureri de cap”.
Partea a treia a sărbătorii se termina în Lunka (grădina de vară a oraşului în perioada stăpânirii austriece – n.n.), printr-o chermeză cu mici, bere şi dans.
Citind acest articol, am constatat că a fost scris ca şi celelalte, conform principiului enunţat de Quintilianus: „Scribitur ad narrandum, non ad probandum” (Se scrie pentru a povesti, nu pentru a dovedi) şi că manifestaţia descrisă seamănă în multe privinţe cu procesiunile din Epoca de Aur, la care am fost obligat să particip.
Prof. FRANZ PIESZCZOCH
Comentarii