Sub auspiciile importanţei pentru mediul economic

Profesia contabilă, sărbătorită pentru a cincisprezecea oară în Suceava

> Premiate au fost, cu trofee şi diplome, performanţele societăţilor de expertiză şi a celor de contabilitate, răsplătiţii fiind şi experţii contabili şi contabilii autorizaţi cu rezultate deosebite > Manifestarea s-a bucurat de participarea oficialităţilor judeţene, incluzând expuneri cu tematică profesională, depuneri de jurământ, lansare de carte, dar şi momente artistice

Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi (CECAR), Filiala Suceava a organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, în sala de conferinţe a restaurantului Bucovina, cea de-a XV-a ediţie a Zilei Naţionale a Contabilului Român.

Experţii contabili şi contabilii autorizaţi suceveni au marcat 98 de ani de la înfiinţarea organismului profesional care reprezintă şi gestionează activitatea contabilă, aducând în atenţie importanţa profesiei contabile pentru mediul economic şi societate, în general. Manifestarea a fost deschisă cu intonarea Imnului de Stat în interpretarea Alessiei Valeriei Pop, elevă a Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”, câştigătoare a trofeului Concursului naţional de muzică uşoară „Vocea Bucovinei”, ediţia 2018. Apoi, un moment de reculegere a fost ţinut în memoria membrilor CECAR care s-au stins din viaţă în ultimul an, respectiv a lui Filip Şerban, Constantin Locovei, Mariana Boanfă, Gheorghe Bosânceanu şi Valter Zuld. În cuvântul său, Aurel Sauciuc, administratorul provizoriu al Filialei CECAR Suceava, a mulţumit tuturor celor care au onorat invitaţia de a participa la aniversare, după care a fost prezentat mesajul video al Consiliului Superior al CECAR.

Sărbătoriţii au fost felicitaţi de Mirela Elena Adomnicăi, prefectul de Suceava; Mihai Dimian, prorectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava; Carmen Năstase, prodecan al Facultăţi de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică a USV; Viorel Seredenciuc, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Grosu Costinel, judecător la Curtea de Apel Suceava; Daniel Cadariu, senator PNL de Suceava.

În cadrul manifestării, un moment deosebit l-a constituit depunerea jurământului de către trei noi membri ai Filialei CECAR Suceava, absolvenţi ai examenului de aptitudini în sesiunea aprilie 2019. Este vorba despre Irina Baciu, Mărioara Hriţcan şi Iustina Tofan.

Latura profesională a evenimentului a fost dată de expunerile cu tema „Reglementarea: mit şi adevăr” şi „Externalizarea serviciilor financiar-contabile: argumente pro şi contra”, în prezentarea Luminiţei Hagiu de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava şi Marianei Lupan, prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică a USV.

În cadrul Topului membrilor Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi (CECAR), Filiala Suceava, au fost premiate, cu trofee şi diplome, performanţele obţinute de societăţile de expertiză, societăţile de contabilitate, răsplătiţi fiind şi experţii contabili şi contabilii autorizaţi cu rezultate deosebite.

În program a fost inclusă şi lansarea volumului „Rădăcini”, semnat de expertul contabil Graţiela Ţurţu, în prezentarea Irinei Ţibulcă, de la Muzeul de Istorie Suceava.

Sărbătoarea s-a încheiat cu un moment de socializare. Moderatorul manifestării a fost Oana Andrada Cocoş, prezentator TV.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: