La volan, cu o alcoolemie uluitoare

Miercuri, aproape de ora 19, lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Salcea, aflându-se în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe strada Castelului din localitate, au observat un vehicul intrat în şanţul din beton de scurgere a apei de pe marginea arterei rutierei. Maşina fusese condusă de un bărbat în vârstă de 52 ani, din comuna Vereşti. Omul avea o puternică halenă alcoolică, aşa că a fost invitat de poliţişti să sufle în aparatul etilotest, iar rezultatul i-a uluit până şi pe oamenii legii: 1,48 mg/l alcool pur doar în aer expirat. Ulterior, şoferul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, dar a refuzat recoltarea.

Tot miercuri, aproape de ora 22.45, un echipaj de poliţie din cadrul Compartimentul Rutier Câmpulung Moldovenesc şi al Secţiei 11 Poliţie Rurală Pojorâta a oprit pentru control, în afara comunei Sadova, autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc. Întrucât avea halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. În ambele cauze au fost întocmite dosare penale ce urmează a fi soluţionate procedural.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI