Casa Judeţeană de Pensii a început distribuirea celor 311 bilete de tratament din seria a IX-a a anului

Directorul Casei Judeţene de Pensii (CJP) Suceava, Constantin Boliacu, a informat luni, într-un comunicat de presă, că instituţia a început distribuirea biletelor de tratament, din seria a IX-a a acestui an.

Boliacu a spus că pentru această serie au fost alocate Casei Judeţene de Pensii Suceava 311 bilete de tratament, iar plecarea în staţiuni se va face în intervalul 18 – 22 iulie.

El a precizat că cele 311 bilete de tratament alocate Casei Judeţene de Pensii Suceava, vizează staţiunile: 1 Mai, Amara, Buziaş, Bălţăteşti, Căciulata, Herculane, Lacul Sărat, Mangalia, Nicolina, Ocna Şugatag, Olăneşti, Pucioasa, Sângeorz, Saturn, Sovata, Târgu Ocna, Techirghiol, Vatra Dornei, Slănic Moldova, Slănic Prahova, Eforie Nord, Călimăneşti, Felix, Covasna şi Tuşnad.

Directorul executiv al CJP Suceava a menţionat că listele cu repartiţia biletelor de tratament au fost afişate atât la sediul instituţiei, cât şi pe pagina de internet a acesteia.

„Persoanele care sunt beneficiare ale unui bilet de tratament se pot prezenta la sediul instituţiei cu biletul de trimitere-formular în regim special, de la medic, buletinul/ cartea de identitate şi cuponul de pensie aferent lunii iunie 2019” a mai spus Boliacu.

El a atras atenţia că la ridicarea biletelor de tratament este obligatoriu să se prezinte titularul biletului sau, în cazuri excepţionale, o altă persoană desemnată de titular, pe baza unei procuri autentificate, din care să rezulte că mandatarul este împuternicit să ridice biletul de tratament balnear. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: