Preşedintele României a promulgat legea pensiilor

 Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, ieri, decretul pentru promulgarea Legii privind sistemul public de pensii, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 8 iulie a.c., decretul pentru promulgarea Legii privind sistemul public de pensii (PL-x 725/28.11.2018)” scrie în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, legea sistemului public de pensii, reexaminată ca urmare a decizie de neconstituţionalitate a CCR.

Legea prevede o creştere a punctului de pensie care va intra în vigoare treptat, începând cu 1 septembrie 2019 şi încheind cu 1 septembrie 2021.

Astfel, valorile punctului de pensie sunt următoarele:

  1. a) la data de 1 septembrie 2019 – 1.265 lei;
  2. b) la data de 1 septembrie 2020 – 1.775 lei;
  3. c) la data de 1 septembrie 2021 – 1.875 lei.

Mai mulţi lideri ai Opoziţiei au declarat, însă, că legea nu este sustenabilă şi că în următorii ani Guvernul va avea o problemă în acoperirea majorărilor.

Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei. Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Stagiul complet de cotizare, care cuprinde şi perioadele asimilate, este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

Potrivit prevederilor proiectului, femeile care au realizat stagiul minim de cotizare şi care au născut 3 copii şi i-au crescut până la vârsta de 16 ani beneficiază, la cerere, de reducerea cu 6 ani a vârstei de pensionare. La reducerea prevăzută se adaugă câte un an în plus începând cu al patrulea copil. Reducerea vârstei de pensionare se aplică şi în cazul în care numărul de copii cuprinde şi copii adoptaţi şi crescuţi pe o perioadă de cel puţin 13 ani.

Totodată, pensionarii de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate au dreptul, în afara pensiei, la o indemnizaţie pentru însoţitor. Cuantumul indemnizaţiei pentru însoţitor reprezintă 50% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în conformitate cu legislaţia în vigoare, aferent lunii pentru care se face plata. În cazul pensionarilor încadraţi în gradul I de invaliditate care beneficiază de pensie de invaliditate în mai multe sisteme de asigurări sociale, indemnizaţia pentru însoţitor se acordă numai de către ultimul sistem în care aceştia au fost asiguraţi, potrivit documentului.

Potrivit expunerii de motive a documentului, proiectul va avea un impact bugetar de 8,4 miliarde de lei în acest an, un impact de 24,8 miliarde de lei în 2020, de 58,1 miliarde de lei în 2021, iar în 2022, ar urma să aibă un impact de 81,1 miliarde de lei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: