În mai puţin de două săptămâni, trupa de teatru „Birlic” a Asociaţiei „Fălticeni Cultural” a avut avanpremiera celor două spectacole pe care le-a pregătit în cele trei săptămâni anterioare împreună cu regizorul lui Vlad Rădescu, cunoscut pentru rolul principal din filmul „Ciprian Porumbescu” (regia Gheorghe Vitanidis), şi tânărului actor şi asistent regie Cristi Constantinescu, fost student al lui Vlad Rădescu şi al profesoarei Adriana Piteşteanu. Marţi, 3 iulie, sala de spectacole „Draga Olteanu Matei” din municipiul Fălticeni a devenit neîncăpătoare pentru mulţimea de fălticeneni dornici să vadă ultima piesă jucată de tinerii „Birlici”, „O sută de rochii”, între care s-a aflat şi primarul comunei Ciprian Porumbescu, Dumitru Nimiţean, un prieten apropiat al actorului Vlad Rădescu.
Timp de aproape o oră şi jumătate, cei mai tineri actori ai urbei de pe Şomuz au oferit un spectacol despre diferenţe, atitudini şi puterea de a schimba ceva, un spectacol complet şi complex, dedicat atât copiilor şi tinerilor, cât şi părinţilor şi bunicilor.
Un spectacol care se va juca la cele mai importante manifestări teatrale
Potrivit informaţiilor furnizate de pr. Liviu Mihăilă, preşedintele Asociaţiei „Fălticeni Cultural”, cu această piesă trupa din urbea de pe Şomuz se va prezenta la cele mai importante manifestări dedicate teatrului pentru tineret.
„Vlad Rădescu a fost un erou, la fel şi aceşti tineri, iar după trei săptămâni de muncă se văd roadele. S-a muncit foarte mult, pot să spun în regim de cazarmă, dl Rădescu este un perfecţionist, aşa cum îl cunoaşteţi şi din filme, dar şi un regizor foarte dur. A ieşit un spectacol foarte bun, un spectacol cu care ne propunem să mergem la multe festivaluri în acest an şi în anul viitor, să câştigăm multe concursuri ale trupelor de teatru pentru tineri. Astăzi avem o repetiţie cu public, vom mai repeta în vacanţă, urmând ca premiera să aibă loc în cadrul Festivalul Internaţional de Teatru pentru Tineret «Grigore Vasiliu Birlic», ediţia a IX-a, care va începe luni 26 august şi se va termina duminică, 1 septembrie. În cadrul festivalului, spectacolele mari vor fi jucate la Centrul Cultural «Grigore Vasiliu Birlic», spectacolele mai mici şi cele pentru copiii la Sala «Draga Olteanu Matei», tot aici urmând a rula filmele artistice şi documentare. Încercăm în acest an ca filmele artistice să le proiectăm pe un ecran mare, în centrul municipiului, prin colaborarea noastră cu Ateneul din Iaşi. Vor fi şapte zile de teatru, cu trupe cunoscute care vor urca pe scenă în fiecare seară, vom avea ca invitaţi de onoare sau membri ai juriului cunoscuţi actori şi regizori şi vom pregăti multe surprize” ne-a spus pr. Liviu Mihăilă.
Un mesaj necesar în vremurile actuale, în care bullying-ul în şcoli plasează România pe locul 3 la nivel european
„O sută de rochii” este mai mult decât un spectacol, este o temă care te pune pe gânduri, te determină să faci o analiză asupra relaţiei pe care o ai cu copilul tău, să te întrebi care e atitudinea ta faţă de cei din jur în anumite situaţii de marginalizare sau excludere. Dramaturgul Mihaela Michailov a adaptat piesa după romanul „O sută de rochii” de Eleanor Estes, pentru regizorul Radu Apostol. În carte, acţiunea are loc în jurul anului 1938, într-o şcoală de la periferia oraşului Chicago, fiind vorba despre Wanda, o fetiţă de origine poloneză încercând să se adapteze în clasa sa, însă colegii au prejudecăţi legate de străini. Regizorul Vlad Rădescu şi-a pus amprenta originală şi a adus piesa undeva, într-o şcoală din România, dar a păstrat personajul principal, Wanda. Chiar dacă romanul este scris în 1944, el este în actualitatea tematicilor şi realităţilor cu care se confruntă copiii şi adolescenţii de azi, bullyingul în şcoli plasând România pe locul 3 la nivel european în privinţa fenomenului, după cum arată un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, iar aproape 400.000 de elevi sunt ameninţaţi cu bătaia şi 220.000 bătuţi în mod repetat de colegi, potrivit studiului naţional al Organizaţiei Salvaţi Copiii.
Tema hărţuirii, o provocare pentru tinerii actori fălticeneni
Prin tema propusă de Vald Rădescu spre a fi adusă în lumina reflectoarelor într-un alt mod decât acela al simpozioanelor şi al prezentărilor stereotipe, o parte din cei care vizionează acest spectacol îşi pot găsi singuri locul în poveste, se pot identifica cu câte un personaj şi în final pot găsi şi un remediu pentru a ieşi din această situaţie, pentru că, după vizionarea spectacolului, vor pleca cu cel puţin o parte dintr-o replică potrivită cu starea sa: „N-o să mai râd de nimeni. Niciodată!” este doar una dintre ele.
„Spre deosebire de piesa «Aproape Labiş», «O sută de rochii» este o piesă dificilă, care are un mesaj profund umanist, de o adâncă umanitate, foarte necesar în vremurile astea tulburi pe care le trăim. Piesa este o adaptare a doi prieteni de ai mei care au făcut-o după un roman. Noi am localizat-o şi veţi simiţi asta inclusiv prin numele româneşti şi prin mobilizarea acestor tineri, pentru a nu crede că este o poveste care nu le aparţine, sau care este departe de noi. Vremurile acestea ne aduc graniţe transparente şi probleme transfrontaliere şi cred că este bine ca şi ei să înţeleagă că globalizarea aceasta, care vine cu lucruri plăcute şi pozitive, are şi unele mai puţin plăcute. Eu îi felicit pe aceşti tineri actori ai trupei «Birlic» pentru că am putea intra într-o carte a recordurilor pentru că am reuşit să facem o piesă atât de grea în 10 zile. Îi felicit că m-au suportat, nu sunt chiar aşa de dur după cum spune părintele Mihăilă, dar exigent – da, perfecţionist – da şi mă bucur că i-am cunoscut mai bine, pentru că merită” ne-a precizat regizorul Vlad Rădescu.
O adaptare la temele şi realităţile cu care se confruntă copiii şi adolescenţii
Până la urmă, piesa nu este o poveste exclusiv despre victimă sau despre o familie care încearcă să se integreze într-o ţară străină, ci poate fi considerată şi povestea unei familii de români plecate la muncă în străinătate, cu copiii formaţi şi educaţi într-o altă ţară şi care, revenind în ţara natală, au probleme de adaptare, mai ales prin necunoaşterea limbii române. Chiar dacă această ultimă situaţie este total opusul Wandei, care locuieşte departe de şcoală şi se luptă în fiecare zi cu sărăcia, răutăţile din jur sunt aceleaşi. În ambele cazuri, oricând poate apare personajul salvator, care îşi dă seama cât de mult suferă Wanda, copilul sărac din dramatizarea Mihaelei Michailov, sau este vorba de copilul român revenit în ţara sa. Este cel care doreşte să oprească cumva comportamentul colegilor, însă îi e frică să nu fie următoarea victimă din clasă. Iar replica gândită de Vlad Rădescu pentru Mădălina, acel caracter puternic care o apără pe Wanda (fetiţa cu o rochie care i-a rămas ca amintire de la mama sa şi de la care a pornit umilinţa colegilor ei din clasă, când le-a spus că nu e singura rochie pe care o are, ci în dulap, frumos aranjate pe umeraşe, are 100 de rochii, care existau doar în imaginaţia şi în desenele ei pentru care este premiată), arătând şi partea bună până la finalul spectacolului, replică ce poate fi considerată răspunsul la agresiunea fizică, psihică, verbală, la frica elevului faţă de colegi.
De ce un nume să facă un alt nume să se simtă cel mai trist nume din lume?
„Wanda e o fată ca noi. Nu mai râdeţi de ea! Nu vă mai bateţi joc de ea. Lăsaţi-o-n pace! Nu mai râdeţi de numele ei. Aşa cum nu râdem nici de numele nostru. De ce un nume să facă un alt nume să se simtă cel mai trist nume din lume? Wanda, chiar îmi vine să te cred că ai 100 de rochii, toate frumos aranjate în dulapul tău. Chiar îmi vine să te cred şi îmi este frică, teamă să fiu de partea ta, pentru că mâine o să fiu eu o Wanda, mâine o să se ia de mine, mâine o să fiu eu aia mincinoasă, mâine o să-mi găsească mie o poreclă, mâine o să scrie numele meu pe toţi pereţii şcolii. Mâine o să-mi zică: Ştim că porţi hainele rămase de la sora ta, ştim că mama ta nu are bani să-ţi cumpere haine, ştim că le împrumută de la mamele altor fete pentru că nu le mai poartă. Ştim, ştim, ştim. Mi-e frică Wanda” este replica Mădălinei.
Spectacolul s-a jucat în prezenţa unui public foarte numeros, care i-a răsplătit pe tinerii actori cu îndelungi aplauze. La final, pr. Liviu Mihăilă le-a oferit regizorului Vlad Rădescu şi tânărului actor şi asistent regie Cristi Constantinescu, fost student al lui Vlad Rădescu şi al profesoarei Adriana Piteşteanu, câte un tablou semnat de pictorul humorean Radu Bercea şi câte o icoană pentru munca depusă cu membrii trupei „Birlic” la punerea în scenă, într-un timp record, de aproape două săptămâni, a pieselor de teatru „Aproape Labiş” şi „O sută de rochii”.
Comentarii