> Afectate au fost nouă poduri, 39 de podeţe, zece punţi, 14,64 km de drumuri judeţene, 58 km de reţele stradale, 126 km de drumuri comunale, 40 km de drumuri vicinale şi 4,7 km de apărări de maluri > „Sperăm ca proiectele de hotărâri de guvern să fie aprobate şi să primim despăgubiri pentru a putea reabilita infrastructura care a fosta afectată şi a repune respectivele obiective în situaţia anterioară” a declarat prefectul Mirela Elena Adomnicăi
În perioada 17-27 iunie, judeţul Suceava a făcut obiectul a 33 de avertizări meteorologice şi hidrologice, dintre care una meteorologică de cod de roşu, 16 meteorologice de cod portocaliu, şase de hidrologice de cod portocaliu şi zece avertizări meteorologice de cod galben. Acesta au provocat, în judeţ, pagube a căror valoare se ridică la 21,8 milioane de lei, o prezentare a acestora fiind făcută ieri, într-o conferinţă de presă, de prefectul Mirela-Elena Adomnicăi.
Stricăciunile au fost analizate în şedinţa extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, iar, potrivit reprezentatului Guvernului în teritoriu, pagube au fost înregistrate în 81 de localităţi din 31 de unităţi administrativ-teritoriale. Astfel, afectate au fost nouă poduri, 39 de podeţe, zece punţi, 14,64 km de drumuri judeţene, 58 km de reţele stradale, 126 km de drumuri comunale, 40 km de drumuri vicinale şi 4,7 km de apărări de maluri.
Cele mai multe probleme s-au ivit pe raza comunei Boroaia, unde, la această dată, lucrătorii Sistemului de Gospodărire a Apelor intervin la amenajarea cursului râului Moldova, astfel încât, pe viitor, casele de pe malul afectat de viitură să nu mai aibă de suferit.
Aceasta este cea de a cincea şedinţă extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă cu această temă, Instituţia Prefectului judeţului Suceava urmând a iniţia un proiect de hotărâre de guvern, după ce, în urmă cu mai bine de o săptămână, a fost trimisă în Capitală documentaţia pentru un alt proiect privind acordarea de despăgubiri de circa 18,9 milioane de lei, aferente intervalului de vreme rea 20 mai – 6 iunie.
Prefectul Mirela-Elena Adomnicăi a arătat că, până la această dată, Guvernul a aprobat o hotărâre ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice din februarie – mai 2019. La nivel naţional s-au aprobat circa peste 194 milioane de lei, bani pentru prevenirea şi înlăturarea efectelor calamităţilor naturale, însă, în perioada respectivă, judeţul Suceava a fost ferit de necazuri.
„Sperăm ca proiectele de hotărâri de guvern să fie aprobate şi să primim despăgubiri pentru a putea reabilita infrastructura care a fost afectată şi a repunem respectivele obiective în situaţia anterioară” a declarat prefectul judeţului Suceava.
























Comentarii