La Muzeul de Istorie din Suceava

A XIII-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Grafică Satirică „Bucovina”

Ieri, în foaierul Muzeul Bucovinei din Suceava a fost vernisată Expoziţia Internaţională de Grafică Satirică „Bucovina”. Organizată de instituţia gazdă, Consiliul Judeţean Suceava şi Asociaţia „Gândeşte”, expoziţia se află, anul acesta, la a XIII-a ediţie, evenimentul fiind apreciat de FECO (Federation of Cartoonists Organisations). Tema de anul acesta a fost „Ochii buni disting adevărul de minciună”, expoziţia fiind popularizată de multe site-uri de specialitate din lume.

Vernisajul a fost făcut în prezenţa directorului adjunct al muzeului sucevean, Ion Mareş, şi a membrilor juriului, alcătuit din caricaturiştii Mihai Pânzaru-PIM, George Licurici şi Ovidiu Ambrozie Bortă-BOA, care, după cum a afirmat Ovidiu Bortă, împreună cu reprezentanţii asociaţiei „Gândeşte”, a selectat caricaturile pentru expoziţie, dar şi lucrările premiate anul acesta.

În luările lor de cuvânt, atât Ion Mareş, cât şi ceilalţi vorbitori s-au referit calitatea crescută a lucrărilor trimise, cât şi la numărul tot mai mare de participanţi. Anul acesta s-au înscris în concurs 288 de caricaturişti, cu 965 de caricaturi, din 55 de ţări.

Premiul I, constând în 500 de euro şi medalia de aur a fost obţinut de Pavel Constantin, din România. Premiul II (300 de euro) i-a revenit caricaturistului Sherif Arafa, din Egipt, iar Frederick Fontaine, din Canada, a primit premiul III (100 de euro).

Au fost acordate trei menţiuni, cei care le-au obţinut fiind Goutsol Oleg, din Belarus, Alireza Karimi Moghaddam, din Iran şi Liviu Stănila, din România.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI