Aproape 5500 de candidaţi din judeţul Suceava sunt aşteptaţi să participe la probele scrise ale Examenului Naţional de Bacalaureat, care încep astăzi cu cea la Limba şi literatura română, 12 dintre aceştia urmând să susţină probele în condiţii speciale.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava a informat, sâmbătă, într-un comunicat de presă, că Bacalaureatul va fi organizat în 17 centre de examen, respectiv la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, cu o subcomisie la Liceul Tehnologic „Tomşa Vodă” Solca, la Colegiul „Andronic Motrescu” Rădăuţi, cu o subcomisie la Colegiul Tehnic „Laţcu Vodă” Siret, la Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” Suceava, la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” Câmpulung Moldovenesc, la Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi, la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava, la Colegiul Naţional „Nicu Gane” Fălticeni, la Colegiul Naţional “Petru Rareş” Suceava, la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, la Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suceava, la Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni, la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, la Colegiul Tehnic Rădăuţi, cu o subcomisie la Liceul Tehnologic Special Bivolărie, la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus şi la Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei.
ISJ Suceava a mai informat că pentru evaluarea lucrărilor au fost constituite două Centre zonale de evaluare, unul la Liceul Teoretic „Filadelfia” Suceava şi altul la Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava, cu menţiunea că judeţul Suceava va evalua lucrările dintr-un alt judeţ, iar tezele elevilor din judeţul Suceava vor fi corectate într-un judeţ desemnat de Comisia Naţională de Organizare a Examenului de Bacalaureat Naţional 2019.
Conform Calendarului Examenului de Bacalaureat 2019, pe 1 iulie se va desfăşura proba scrisă la Limba şi literatura română – E.a, pe 2 iulie la Limba şi literatura maternă – E.b, pe 3 iulie are loc Proba obligatorie a profilului – E.c , iar pe 4 iulie 2019 se va desfăşura Proba la alegere a profilului şi specializării – E.d.

























Comentarii