Dorinţă împlinită

Început de primăvară. Soarele, cu primul picior pe scara zilei, îşi desfăşura încet gheme de energie în raze de lumină. Trenul gonea nepăsător. De la fereastra vagonului urmăream natura grăbită să-şi schimbe înfăţişarea. Era o zi însemnată pentru mine. În oraşul lui Bacovia, l-am văzut pentru prima dată pe Omul cu care am comunicat, în ultimul timp, doar prin telefon. Abia acum, cu toamna pe umeri şi cu primăvara în suflet, acel vis a devenit realitate.

Numele său l-am purtat în inimă de când am ajuns ca dascăl, în 1970, la Udeşti, satul său natal. Devenise un reper de conştiinciozitate şi rodnicie pentru mine. Citisem ceea ce publicase despre Eusebiu Camilar, mentorul său de suflet, din tinereţe, apoi alte lucrări care l-au consacrat. Este cel mai avizat exeget al operei bacoviene, mărturie cele trei volume „Dosarul Bacovia”, însumând peste 1.700 de pagini. A colaborat la realizarea unor volume colective despre Barbu Ştefănescu Delavrancea, Calistrat Hogaş, Eusebiu Camilar, Perpessicius, dar şi alte titluri ce poartă amprenta stilului său inconfundabil.

Istoric şi critic literar, profesor universitar, eseist, editor, fost redactor-şef al prestigioasei publicaţii „Ateneu”, colaborator al altor ziare şi reviste, om de cultură, domnul profesor Constantin Călin sosise la locul de întâlnire stabilit. Cu emoţii şi întrebări în gând, număram involuntar secundele. Îmbrăcat într-o ţinută modernă, de sezon, cu o privire blândă şi un zâmbet cald, mi-a strâns mâna, exprimându-ne deopotrivă bucuria de a ne cunoaşte. Încet, încet mi s-au risipit emoţiile şi dialogul căpăta consistenţă.

Am încercat să-l „răscolesc” puţin, amintindu-i repede de Udeşti, locul de unde nu fuge niciodată copilăria. M-a privit mirat, a dat afirmativ din cap şi a râs puţin. I-am citit însă pe chip o undă de melancolie. Acolo, două decenii, am semănat şi eu lumina ştiinţei de carte, am cunoscut oameni minunaţi şi m-am contopit cu obiceiurile şi tradiţiile locului. La Udeşti am văzut cel mai frumos răsărit de soare de după dealul Oadeci. Acolo, serile cu lună şi dimineţile cu rouă au un farmec aparte.

La o cafea, amintiri legate de Udeştiul nostru drag, parcă aşezate pe vârste, îşi aşteptau rândul. Nu mă mai săturam să-l ascult. Cu o anume intonaţie în rostire, noutăţi despre Bacău, literatură, oameni de seamă, m-au atras ca un magnet. Domnul profesor a dezavuat explozia unui limbaj, uneori dincolo de limita accesibilităţii, imixtiunea nejustificată a politicului în opera literară, subliniind că misiunea creatorului de literatură, care să dureze şi să placă, are alte repere şi motivaţii, anumite standarde ce trebuie respectate.

E nevoie, a adăugat dumnealui, să avem mereu în vedere nemărginirile cuvântului, originalitatea care nu exclude simplitatea, ambele esenţiale în autodefinire, o cale sigură spre a putea netezi un drum care să fie, cândva, numai al tău. Mi-a sugerat să îndrăznesc mai mult, să scriu, pentru ca eticheta ce mi s-a pus, de „Scriitor de sorginte udeşteană” (N. Cârlan), să capete mai multă vizibilitate.

La vestea că pe harta literară a Udeştiului au apărut recent încă două nume, domnul profesor Călin şi-a exprimat bucuria că solul udeştean rodeşte frumos, îmbrăcând straie noi de cuvinte întru schimbare. Promisiunile lor de debut vor deveni certitudini numai dacă vor continua să exploreze atent bogăţia limbii noastre, pentru a-şi croi propria lor viziune despre actul de creaţie, care să le asigure stabilitate pe podul plutitor al literaturii. Abia atunci timpul le va strânge în braţe roadele.

Parcul spre care ne-am îndreptat apoi respira adânc a primăvară. Priveam curios la imagini din jur, interesante şi atrăgătoare. Cu paşi rari, domnul profesor, lăsat uşor furat de razele soarelui şi de semnele prevestitoare ale noului anotimp, în cuvinte semnificative, puncta despre istoria unor clădiri şi statui, oprindu-ne atraşi şi de răchiţelele cu flori galbene, dar şi de alţi arbuşti şi plante gata să-şi etaleze profuziunea florală.

Domnul profesor Călin, prins bine în a-mi oferi şi alte lucruri din viaţa cotidiană, ca un udeştean căruia nu-i scapă nimic privirii şi minţii, a reuşit, discret, să dea timpului scurt petrecut împreună o interesantă dimensiune pentru mine. Au fost momente de adevărată încântare sufletească, venite la uşa inimii mele, pe care le voi păstra, ţinându-mi trează bucuria.

Cred că am reţinut bine că, la vară sau început de toamnă, să ne revedem la Udeşti – o adevărată arhivă spirituală, cu adânci rădăcini şi vlăstare prelinse din trunchiuri solide. Sunt acolo câteva locuri pitite în scorbura timpului şi o avalanşă de amintiri, ce se vor derula ca pe un ecran, rămase în memoria retinei.

Împreună cu alţi udeşteni, bucuroşi să-l aibă iar acasă pe unul din fiii dragi, domnul profesor Călin, dar şi pe mine, sper, vom urca, la ceas de seară, pe Oadeci, acolo unde ni se pare că suntem mai aproape de Cer şi vom privi satul în oglinda Lunii.

A fost o zi de sărbătoare pentru mine la Bacău. Mi s-a împlinit o dorinţă ce mă stăpânea demult. Mulţumesc domnului profesor Constantin Călin pentru această şansă. Cum să nu mă consider un om norocos?

EMIL SIMION

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: