Târg economic organizat la Suceava cu participarea Camerei de Comerţ din Augsburg pentru atragerea de investitori străini în zonă

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, şi preşedintele Consiliului Regional Cernăuţi, Ioan Muntean, au anunţat, luni, pe Aeroportul Suceava, că urmează să organizeze un târg economic la Suceava pentru atragerea de investitori în zonă.

„Ne-am propus, împreună cu preşedintele Muntean şi cu guvernatorul regiunii Cernăuţi Mihail Pauliuc, să realizăm în această toamnă, la Suceava, un târg economic şi să invităm Camera de Comerţ din Augsburg şi investitori germani, să vină cu această cursă de avion şi să le prezentăm oportunităţi de afaceri în Bucovina”, a spus Flutur într-o conferinţă de presă.

El a arătat că autorităţile sucevene sunt în pregătire cu Parcul industrial Bucovina, care pune la dispoziţie 15 hectare de teren cu toate facilităţile şi utilităţile.

„Avem şi hale construite, şi un centru expoziţional şi îmi doresc foarte mult să deschidem zona noastră pentru investitorii germani şi toţi cei care doresc să investească în zonă”, a spus Flutur.

El a arătat că autorităţile sucevene se gândesc să organizeze şi un info-tur pentru agenţiile de turism pentru prezentarea Bucovinei.

„Trebuie să fim mult mai activi în perioada următoare pentru că s-a creat mijlocul de transport”, a spus preşedintele Flutur.

Preşedintele Consiliului Regional Cernăuţi, Ioan Muntean, a declarat la rândul său că este importantă deschiderea cursei aeriene Suceava – Memmingen pentru toată Bucovina.

El a spus că regiunea Cernăuţi va participa la târgul economic iniţiat de Consiliul Judeţean Suceava.

Muntean a menţionat că în perioada următoare urmează să fie stabilite detaliile acestui târg economic în cadrul unei întâlniri bilaterale la Cernăuţi.

El a arătat că atât autorităţile din Suceava, cât şi din Cernăuţi acţionează pentru dezvoltarea zonei pentru a avea un viitor bun în Europa.

La rândul său, fostul preşedinte al regiunii germane Schwaben, Jurgen Reichert, a spus că deschiderea aeriană a acestei zone pentru Germania este un pas în dezvoltarea relaţiilor economice pentru că oamenii de afaceri pot ajunge mai uşor să vadă realităţile zonei.

„Oamenii de afaceri şi mediul economic pot acum să fie invitaţi pentru a vedea la faţa locului realităţile economice şi pentru a stabili contacte”, a spus Reichert.

El a apreciat că Europa are un viitor împreună şi pe această cale.

„Sunt convins că există un viitor şi pentru cei din nordul Bucovinei”, a spus Reichert.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: