„După campania electorală s-a încetinit ritmul de construcţie a autostrăzilor în Suceava”

Vicepreşedintele Pro România, Cătălin Nechifor, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că a constatat că după încheierea campaniei electorale, actorii politici care făceau diverse promisiuni s-au liniştit şi că a scăzut ritmul.

„A trecut campania electorală şi am văzut că în Suceava s-a încetinit ritmul de construcţie a autostrăzilor”, a spus Nechifor făcând referire la anunţurile făcute de ministrul Transporturilor privind începerea procedurilor pentru autostrada Suceava-Satu Mare sau pentru autostrada Siret-Bucureşti.

El a mai declarat că a văzut că multele proiecte anunţate în campanie cum ar fi gaz metan la Vatra Dornei, depozitele de deşeuri, podeţe, drumuri, poduri, plata ratelor la Utilităţi şi Mediu nu mai sunt actuale.

„S-au liniştit lucrurile. Toţi au luat o pauză până la alegerile prezidenţiale când vor veni din nou cu centura Sucevei, Spitalul Fălticeni sau gaz metan la Vatra Dornei”, a spus Nechifor, care a menţionat că vor fi reluate toate temele care sunt îngheţate ca execuţie de mulţi ani.

Nechifor a făcut şi o analiză a rezultatelor alegerilor europarlamentare în judeţul Suceava şi a apreciat că Pro România, partid înfiinţat de un an, a trecut primul examen după ce a obţinut 6,48 la sută din voturi în condiţiile în care partidul nu are nici aleşi locali şi nici şefi în instituţiile descentralizate din judeţ.

El a spus că mulţi dintre membrii Pro România nu au făcut niciodată politică şi că s-au reuşit performanţe notabile, de 20 la sută în Vultureşti sau Broşteni, şi a remarcat că în mediul urban partidul a obţinut un scor bun.

„Construim un altfel de vehicul politic”, a spus Nechifor, care a menţionat că simte deja din discuţiile cu oamenii că potenţialul partidului creşte şi că membrii de partid cu care a discutat sunt încrezători.

El a spus că această stare vine şi pe fondul disoluţiei partidelor clasice, precizând că PSD a obţinut cel mai mic scor istoric din judeţ.

Deputatul sucevean a arătat că dacă până nu demult competiţia politică era între PSD şi PNL, acum competiţia va fi între Pro România şi USR – PLUS precizând că valul schimbării din ţările UE ajunge şi în România, aşa cum a fost în Italia, Franţa sau, mai nou, în Germania.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: