Aniversare cât o declaraţie de dragoste

 Au fost momente în care foşti elevi ai promoţiei 1974 a Colegiului „Ştefan cel Mare” Suceava, prezenţi la revederea de 45 de ani de la absolvire, au lăcrimat pe dinăuntru. Au lăcrimat pentru colegii care nu mai sunt, prea mulţi parcă, cei frumoşi şi puri din fotografiile de absolvenţi care n-au îmbătrânit niciodată.

Au lăcrimat pentru profesori pe care i-au plăcut sau nu, pe care i-au preţuit şi chiar iubit, trecuţi şi ei în alte lumi pentru a deveni amintiri nepreţuite.

Au păstrat pentru toţi un moment de reculegere şi s-au rugat pentru odihna lor veşnică la slujba oficiată mai târziu de colegul lor, Azad Mandalian.

Petreceţi frumos şi bucuraţi-vă de această clipă !

Întâlnirea a continuat apoi în altă notă, cu imnul academic „Gaudeamus igitur” şi cu vizionarea filmului realizat de Nelu Marcean, absolvent ştefanist al generaţiei 74, în care acesta a înşirat „clipe de adus aminte”. El a cules din arhive personale fotografii ale colegilor, de când erau mici până au terminat liceul, apoi momente ale revederilor de peste ani ale promoţiei, pe care le-a alternat însă cu momente istorice ale lumii şi ţării, din perioadele respective. Astfel că după chicoteli, râsete şi nostalgii, rezultatul a fost că filmul a părut prea scurt.

Au fost multe momente de bucurie ale absolvenţilor trăite alături de foşti profesori invitaţi în aula venerabilei „Bastilii”, liceu în care, abia peste ani au înţeles, şi-au petrecut cei mai liberi şi mai frumoşi ani din viaţă.

„Viaţa de liceu este lumina şi bucuria vieţii, de aceea ne întâlnim cu atâta plăcere şi după zeci de ani de la absolvire. Greu de imaginat cum în acea mica suprafaţă cu câteva bănci, o catedră şi o tablă a încăput atât de multă încărcătură emoţională. Vedeţi, chiar şi cele mai neplăcute întâmplări de atunci sunt acum amintiri dragi.

Liceul îşi deschide poarta întotdeauna şi noi venim aici întotdeauna cu drag. Am avut bucuria, fericirea şi onoarea de a vă avea şi pe d-voastră elevi. Să ştiţi că noi, foştii voştri profesori, ne uităm cu mândrie la performanţele voastre, şi când spun performanţă mă refer şi la cei care au ajuns în vârful elitei profesionale, dar şi la cei care îşi fac orice meserie cinstit şi cu tragere de inimă. Petreceţi frumos şi bucuraţi-vă de această clipă”, i-a îndemnat pe foştii săi elevi aceeaşi maiestoasă profesoară, Rodica Alexandru.

Preluase microfonul de la actualul manager al „Ştefan”-ului, Dan Popescu, care întârziase din cauza festivităţii de premiere de sfârşit de an. „Avem 42 de olimpici naţionali” a pomenit el cu cochetăria prezentului în faţa trecutului, la fel de spornic, al colegiului.

„Şcoala nu se mai prezintă în aceleaşi culori pe care dumneavoastră le ştiaţi. Vă spun doar că formăm nu doar copii bine instruiţi la matematică, fizică, chimie, dar avem campioni naţionali şi internaţionali la sporturi, avem o corală – „Ciprian Porumbescu” (apropo, şi el absolvent al liceului) care a adunat în 5 ani un palmares de invidiat. Avem elevi care vor fi, la fel cum sunteţi şi dintre d-voastră, ambasadorii noştri, ai colegiului, în lume.

Nu uitaţi că suntem o şcoală cu trei elevi care au cochetat cu premiul Nobel şi nu ştiu câte altele din ţară se pot lăuda cu aşa ceva”, a încheiat directorul.

Peştele din sticlă şi macrameul de pe televizor

La revederea de 45 de ani a promoţiei 1974 a Colegiului Ştefan cel Mare au mai fost momente de „hăhăială” adevărată. O “hăhăială” adolescentină, luminoasă ca cea din pauze, din curtea şcolii, de la petreceri, de când se chiulea de la ore, din momentele când toţi se bucurau de viaţa fără griji de acum 45 de ani. A trecut o viaţă peste ei şi asta se vede doar în începuturile de chelie şi cele 2, 3 riduri din colţul ochilor. În patru decenii şi jumătate s-au schimbat moda, coafurile, orânduirea şi guvernele, majoritatea au devenit bunici de nepoţi care le-au moştenit pasiunile şi deşteptăciunea, dar în ei trăieşte încă viu şi pus pe şotii, liceanul.

Şotiosul a zburdat puţin în sufletele absolvenţilor la expoziţia vintage pe care organizatorii au amplasat-o în holul etajului I al colegiului. Ansamblul central a fost, bineînţeles, peştele din sticlă colorată şi macrameul, aşezate pe televizorul copilăriei. Erau acolo şi o uniformă de fete cu emblema liceului de acum 45 de ani, dar şi modele vechi de telefoane fixe, aparate foto, gazeta matematică, culegeri, manuale, caiete, pixuri şi chiar, îndosariate, extemporale date în timpul şcolii, ca şi obiecte de la cursurile de pregătire premilitară.

Alte chicoteli, alte glume, alte tachinări.

„…suntem încă tineri”

Mulţi dintre absolvenţii promoţiei 1974 au rămas prieteni şi se întâlnesc de mulţi ani, măcar o dată pe săptămână, la ceea ce pe reţelele de socializare apare ca „Berea de luni”. Sunt un grup, un curent, un exemplu despre cum să nu uiţi trecutul şi să te bucuri, cu poftă, de viaţă.

„Vreau să mulţumesc tuturor colegilor care au venit de departe şi de mai de aproape să mă vadă. Le mulţumesc şi colegilor care n-au venit să mă vadă. Eu sunt însă aici şi mă bucur de această zi. Sunt căsătorit, am un copil şi am mulţi prieteni dintre care o parte sunt aici, în sală.”, a rostit ironic, apoi serios, Alexandru Potorac, conf. dr. ing. al universităţii sucevene.

Ultimul cuvânt al cursului festiv al absolvenţilor ştefanişti de acum 45 de ani l-a avut Cleopatra Cabuz. Colegii îi spun Mica, sau „draga Cleo” şi este marea mândrie a generaţiei lor care nu duce deloc lipsă de lideri în profesiile alese.

 Mica lor, om de ştiinţă, cercetător cu două doctorate şi peste 50 de invenţii brevetate, ba şi şefa unei fundaţii ce promovează valorile româneşti în statul Minnesota, peste Ocean, a fost trecută anul trecut în Cartea de Onoare a Bucovinei. Târzie, dar cinstită recunoaștere a unei cariere valoroase, consolidată în Statele Unite.

„Aniversările noastre sunt declaraţii de dragoste. Ziua de naştere sau ziua numelui cuiva le foloseşti ca prilejuri de a-i spune acelei persoane că o iubeşti, că o apreciezi, că te bucuri să fii în preajma ei. Aniversările de absolvire a liceului sunt declaraţii de dragoste pentru profesorii noştri. Mă bucur să-i văd aici pentru că înseamnă că suntem încă tineri. Sunt şi declaraţii de dragoste unul faţă de altul, pentru că ne bucurăm să fim din nou împreună. Sunt declaraţii de dragoste pentru viaţa noastră, pentru momentul care a reprezentat liceul.

Pentru mine, cu cât trece timpul, cu atât dragostea mea pentru acei ani creşte. Sufăr pentru cei care consideră că acea perioadă nu merită această dedicaţie. De aceea vă mulţumesc celor care aţi venit astăzi aici şi ne prilejuiţi această declaraţie de dragoste”, a rostit ea către colegii de care parcă nu s-a despărţit niciodată.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: