– file de poveste –
E clar că Matei Vişniec nu-i alcătuit din materia comună a oamenilor de rând. La orice nouă apariţie, surprinde prin ceva nou şi neobişnuit. Se iveşte parcă din senin, ca o tornadă, ca un uragan, care dizlocă şi transformă tot ce întâlneşte în cale. Dacă însă natura dezlănţuită are urmări nefaste, acţiunile sale sunt benefice, constructive. Cu puteri demiurgice, naşte lumea din nimic, îi dă un ţel şi o pune în mişcare.
Aşa a făcut să se nască teatrul din Suceava care îi poartă numele şi a dat de lucru şi prilej de afirmare unui colectiv de actori permanenţi, de regizori, scenografi, cu tot aparatul tehnic şi administrativ care pregăteşte un spectacol. A antrenat în acţiune conducerea municipiului şi a judeţului şi a deschis larg fereastra spre lumina artei şi culturii naţionale şi universale pentru spectatorii suceveni, tot mai numeroşi şi tot mai receptivi la aceste binefaceri. El a iniţiat şi concursul naţional de dramaturgie care atrage spre teatru talente creatoare latente şi oferă o preocupare nobilă şi o posibilitate de afirmare pentru zeci şi sute de tineri.
Zilele „Matei Vişniec”, organizate în fiecare an din 2013 până în 2018 la Suceava, Rădăuţi, Piatra Neamţ şi în alte localităţi, au adus în faţa publicului, în cele şase ediţii, trupe de teatru din ţară, din Republica Moldova, din Franţa, din Statele Unite ale Americii, care au prezentat zeci de spectacole în limba română, în limba franceză şi engleză.
În 2019, Zilele „Matei Vişniec” s-au transformat în Zilele Teatrului „Matei Vişniec”, un adevărat festival teatral ce poate fi asemănat cu o nuntă de poveste, la care mirele Matei, acest Făt-Frumos mioritic cu puteri demiurgice, de mână cu muza Thalia, este însoţit la altar de nuni mari, de cavaleri şi domniţe de Onoare ca editorul Emile Lansman din Belgia, profesorul Evelio Minano Martinez din Spania, directorii de teatru din Franţa Alain Timar, Serge Barbuscia şi Salvatore Caltabiano, George Banu, unul din cei mai renumiţi critici europeni de teatru, Constantin Chiriac, director al Festivalului de Teatru din Sibiu, pentru cele mai mari festivaluri teatrale din Europa, regizorul Mihai Măniuţiu, director al Teatrului Naţional din Cluj ş.a. Nuntaşilor li s-au oferit spectacole date de trei teatre naţionale, de trei trupe de teatru din Franţa şi de formaţii din Botoşani, Iaşi, Bucureşti, Turda, Galaţi, Oradea, Piatra Neamţ, Odorheiu Secuiesc (ultima cu un spectacol în limba maghiară).
Pe lângă spectacole, festivalul a cuprins şi dezbateri pe teme de stringenţă actualitate din spaţiul european şi mondial, precum şi pe teme legate de literatură, de artă în general şi de contribuţia lor la crearea unei atmosfere de bună înţelegere între oameni şi popoare.
Ziceam că Matei Vişniec pune lumea în mişcare. Să ne gândim că scrierile sale sunt traduse în cele mai importante limbi de circulaţie din lume şi în alte limbi, în total peste 20, şi publicate în peste 40 de ţări. Să ne gândim câte persoane au lucrat la traducerea acestor lucrări, la tipărirea şi difuzarea lor şi apoi la toţi aceia care le-au citit sau le-au vizionat la teatre mari din Paris, Londra, Berlin, Tokio, Moscova, Istanbul, Stockholm, Cracovia, Milano, Rio de Janeiro şi multe altele. (Nu-i mai luăm în calcul pe cei care au tăiat copacii din pădure, i-au transportat şi au fabricat hârtia şi nici pe toţi cei ce au organizat spectacolele, de la regizori şi actori, la tot personalul care pregăteşte spectacolul).
Piesele de teatru ale lui Matei Vişniec abordează în mod original gravele probleme ale lumii contemporane. Se inspiră din fapte obişnuite, din viaţa de zi cu zi, le disecă, le caută sensurile ascunse, le pune uneori în relaţii imposibile, absurde, fantastice unele cu altele şi scoate la urmă nişte concluzii tulburătoare, ce vizează omenirea întreagă. Aşa, de exemplu, în piesa „Migranţi sau Prea suntem mulţi în nenorocita asta de barcă”, autorul derulează în faţa spectatorilor întâmplări verosimile din viaţa unor migranţi care se îndreaptă spre Europa sperând la o viaţă mai bună, speranţă înecată de către unii în valurile mării, odată cu trupurile lor, iar de alţii transformată în amară deziluzie. Din aceste fapte concrete şi banale, autorul ajunge în final la o concluzie de maximă gravitate, sintetizată în metafora „suntem toţi într-o barcă”.
Da, evanghelistule Matei! Omenirea toată pluteşte într-o barcă şubredă, supraîncărcată, pe Oceanul ameninţător al neantului, şi o mişcare mai nechibzuită a unui scelerat, a unui dezaxat, a unui piroman poate declanşa catastrofa iremediabilă, la fel şi comoditatea şi nepăsarea oamenilor, mai ales a celor cu putere de decizie.
TRAIAN REI
Comentarii