Faţă de anul trecut,

Numărul sucevenilor din „Spaţiul privat virtual” este mai mare cu trei sferturi

> Serviciul are 18.529 de utilizatori din raza de administrare a AJFP Suceava, numărul de „abonaţi” crescând, într-un singur an, cu 13.948 de persoane juridice, persoane fizice, cât şi cu alte entităţi

În scopul lămuririi problemelor de natură fiscală, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) informează că, potrivit prevederilor legale în vigoare, contribuabilii pot alege comunicarea prin mijloace electronice. Conform AJFP, în acest sens, pe site-ul Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală, www.anaf.ro, este disponibil serviciul „Spaţiu privat virtual” (SPV), pe care contribuabilii pot să se informeze asupra obligaţiilor fiscale de achitat. Responsabilul cu relaţiile publice şi comunicarea, Oana Violeta Apetrea, spune că tot mai mulţi contribuabili suceveni au considerat că acest mijloc de informare este unul facil şi util. Astfel, la începutul lunii aprilie 2019, „înrolaţi” în SPV erau de 18.529 utilizatori din raza de administrare a AJFP Suceava, persoane juridice, persoane fizice, cât şi alte entităţi. Aceasta în comparaţie cu debutul lunii aprilie 2018, când 4.581 de contribuabili aleseseră respectivul mijloc de informare, sporul fiind de 13.948 de „abonaţi”, adică unul de aproximativ 75%.

„Pagina web oferă facilitatea descărcării deciziilor de impunere, începând încă din anul 2013. De asemenea, puteţi verifica dacă angajatorul dumneavoastră declară contribuţiile de asigurări sociale” subliniază Oana Violeta Apetrea.

De reamintit este faptul că serviciul „Spaţiu privat virtual” oferă persoanelor fizice care nu deţin un certificat digital calificat posibilitatea de a depune, printr-un canal securizat, declaraţia privind veniturile realizate din România. Identificarea persoanelor fizice se face prin „credenţiale” de tip utilizator/parolă însoţite de coduri de autentificare de unică folosinţă. Pentru a transmite simplu şi rapid declaraţia, în mod electronic, prin intermediul „Spaţiului privat virtual”, pot fi vizualizate şi instrucţiunile de completare. Unul dintre obiectivele specifice ale Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală în strategia de îmbunătăţire a relaţiilor dintre contribuabili şi autoritatea fiscală este acordarea de servicii la distanţă. Astfel, cadrul legal pentru aceste servicii a fost s-a stabilit prin OUG nr. 40/2014 şi a OMFP nr. 1154/2014.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: