Inspectorii fiscali au făcut sesizare penală pentru o firmă din construcţii

> Aceasta a păgubit bugetul statului cu un milion de lei > Lucrătorii AJFP Suceava au făcut 27 de controale la firmele din domeniu, suplimentul de atras la bugetul de stat ridicându-se la circa două milioane de lei

Inspectorii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Suceava au desfăşurat, în primul trimestru al anului 2019, 108 acţiuni de control, în urma acestora fiind atrasă la bugetul statului o sumă suplimentară de 10,87 de milioane de lei, informează purtătorul de cuvânt al instituţiei, Oana Violeta Apetrea. Conform responsabilului AJFP, în baza verificărilor făcute, pierderea fiscală s-a diminuat cu 4,23 de milioane de lei, stabilindu-se sume suplimentare de atras, în valoare de 10,87 de milioane de lei. Pe de altă parte, în primele 3 luni ale anului, inspectorii AJFP au instituit trei măsuri asigurătoare pentru aproximativ un de milion de lei şi, totodată, au făcut şi o sesizare penală. În acest din urmă situaţie, este vorba despre un agent economic cu activitate în construcţii, în cazul căruia prejudiciul adus bugetului statului se ridică circa un milion de lei, la firmele din domeniul respectiv inspectorii fiscali având 27 de controale, iar suplimentul de atras la bugetul de stat ridicându-se la circa două milioane de lei. În perioada la care facem referire, în domeniul energetic, lucrătorii specializaţi ai AJFP au întreprins patru acţiuni de control, suplimentarul destinat bugetului de stat stabilindu-se la 5,45 de milioane de lei, în timp ce pierderea fiscală a fost redusă cu 1,62 de milioane de lei. În domeniul agroalimentar, AJFP Suceava a organizat 29 de verificări, cu recuperarea a 312.694 de lei şi cu o diminuare de 690.549 de lei a pierderii fiscale. În transporturi, cele 25 de controale s-au concretizat în stabilirea un supliment de 973.807 de lei, s-a instituit o măsură asigurătoare pentru 536.084, iar pierderea fiscală s-a micşorat cu 690.549 de lei. Controlorii fiscali au trecut pe la cinci prestatori de servicii din turism, prilej cu care la bugetul statului ar urma să fie atrasă suplimentar o sumă de 337.344 de lei. La operatorii din domeniul prelucrării şi exploatării lemnului, cele 28 de controale s-au materializat în atragerea suplimentară în vistieria statului a 1,39 de milioane de lei şi în reducerea pierderii fiscale cu 854.732 de lei.

Potrivit purtătorului de cuvânt Oana Violeta Apetrea, în cele trei luni din 2019, la contribuabilii persoane fizice au fost întreprinse 83 de acţiuni, dintre care 79 de inspecţii fiscale parţiale, trei controale inopinate şi o constatare la faţa locului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: