Despre o zi cu soare

Vă rog, încercaţi aşa: închideţi ochii şi închipuiţi-vă că sunteţi în acea zi, de sfârşit de clasă a opta, când făceaţi fotografia de sfârşit de gimnaziu.

Sunteţi afară, în faţa şcolii, cu toată clasa, adunaţi pe scări, aşezaţi în câteva şiruri, gata de poză. Chiote, ţipete, zâmbete, râsete. Şi-un suspin, ba chiar două, rătăcite. În faţă – fetele frumoase, bune la învăţătură, grăbite să prindă loc, să apară în întregime în cadru, dichisite, aranjate. Aşa vă aduceţi aminte de ele, nu? Băieţii – în spate, ca de obicei, cât să li se vadă faţa, e suficient. O poză, două, trei, ne mai strângem, ne mai aranjăm. Vine un întârziat, e integrat în grup, repede, repede. Click, click. Gura – toată un zâmbet, larg. „Mulţumim, doamnă dirigintă!”

 Ei, a fost frumos? V-a cuprins căldura aia care se naşte în suflet şi invadează toata fiinţa? Au năvălit amintirile, cu lumina lor? A apărut soarele?

Am stat, zilele trecute, agăţată de gard, să-i privesc pe cei dintr-o clasă de-a opta cum îşi construiau amintiri. Aşa cum am făcut şi eu, cândva, tot acolo, pe scările din faţa liceului, alături de colegii mei. În faţa liceului meu, „Petru Rareş”. Printre bucuriile zilelor mele, fie ele însorite sau nu, se află şi cea dată de faptul că-i trec zilnic prin faţă. An de an, la vremea asta, îmi primenesc amintirile şi sufletul, chiar aşa.

Afară era soare, frumos, îi lumina drept în faţă. Să nu fi fost, nu era pricină de supărare; era atâta soare în privirile lor, cât să lumineze tot locul.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: