Bucovina Dog Show 2019, o nouă ediţie de succes

> Evenimentul a cuprins expoziţia chinologică naţională, dar şi o expoziţie chinologică internaţională

Shopping City Suceava a găzduit sâmbătă, 4 mai, cel mai mare eveniment din zona de nord-est a României, din această perioadă a anului, Bucovina Dog Show 2019. Concursul organizat de Asociaţia Chinologică a Judeţului Suceava s-a desfăşurat în parcarea centrului comercial, unde a reunit, într-un spectacol deosebit, sute de câini de rasă, din ţară şi de peste hotare.

Evenimentul a cuprins expoziţia chinologică naţională cu atribuirea titlului naţional CAC (Certificat de Aptitudini pentru Campionat), iar în după-amiaza aceleiaşi zile a avut loc expoziţia chinologică internaţională cu atribuirea titlului internaţional CACIB (Certificat de Aptitudini pentru Campionat Internaţional de Frumuseţe).

Ediţia din 2019 a fost una cu totul şi cu totul specială, întrucât a reunit, în premieră pentru expoziţiile de la Suceava, câini din 73 de rase omologate definitiv de Federaţia Chinologică Internaţională (FCI) şi o rasă nerecunoscută de Federaţia Chinologică Internaţională (American Toy Fox Terrier). Printre rasele prezente la Suceava s-au numărat şi unele mai rare, precum: Ciobănesc alb elveţian, Bichon frise, Terrier Negru Rusesc, Boston Terrier, Ciobănesc francez Briard, Ciobănesc Belgian Groenendael, Bulldog englez, Bullmastiff, Cavaler King Charles Spaniel, Chin japonez, Coban kopegi, American Toy Fox Terrier, English Springer Spaniel, Spitz japonez, Pomeranian, Pinscher pitic, Shih tzu, Ogar rusesc Barzoi, Ogar englez Whippet, Spaniel tibetan, Welsh Corgi Pembroke, Samoyede, Mastiff de Tibet, Epagneul Breton, Chihuahua, Lup cehoslovac.

În plus, în cadrul expoziţiei de la Suceava au fost prezente şi exemplare canine deosebite din străinătate: Ucraina, Ungaria, Polonia, Republica Moldova, Olanda şi SUA.

Ca în fiecare an, iubitorii de câini au putut admira sute de câini de rasă, unii dintre ei prezenţi pentru prima oară la competiţiile organizate la Suceava.

Cele două expoziţii canine s-au desfăşurat după acelaşi program, şi anume arbitrajul individual la ringuri urmat de concursurile speciale.

Reprezentanţii fiecărei rase s-au prezentat în ringul arondat şi au defilat în faţa arbitrului pentru a-i fi evaluată morfologia rasei, fiind premiat exemplarul canin care are trăsăturile cele mai apropiate de standardul rasei.

După finalizarea arbitrajelor, competiţia s-a mutat în ringul central, unde au avut loc concursurile speciale, fiind şi cea mai spectaculoasă parte a expoziţiei chinologice. Cei mai buni câini din toate rasele au intrat în ring în ordinea grupelor Federaţiei Internaţionale şi au concurat pentru titlurile de „Cel mai bun al grupei”, în faţa întregului corp de arbitri. Cei zece câini care au câştigat titlurile de „Cel mai bun al grupei” au concurat pentru titlul „Best in Show”.

Concursul internaţional CACIB s-a încheiat cu cel mai spectaculos moment şi anume desemnarea titlului onorific „Supreme Best in Show” – cel mai frumos exemplar al expoziţiei chinologice de la Suceava. În finală au intrat câştigătorii celor două expoziţii: Akita American şi Shih tzu.

Titlul „Supreme Best in Show” a fost câştigat de Akita American, din Timişoara, care a participat însoţit de handler; el a mai câştigat şi titlul de „Junior Best in Show” în cadrul celor două expoziţii chinologice, naţională şi internaţională, şi titlul „Best in Show” în competiţia naţională din aceeaşi zi.

Competiţia a fost jurizată de cinci arbitri chinologi internaţionali din Germania, Republica Moldova, Cluj-Napoca, Satu Mare şi Suceava, precum şi un arbitru chinolog naţional din Deva: Ludmila Lavrova, Călin Simu, Călin Mărgineanu, Vasile Carol Papp, Horaţiu Mihai Sina şi preşedintele Asociaţiei Chinologice a judeţului Suceava, Cristian Moroşanu.

Evenimentul Bucovina Dog Show este organizat de 14 ani fără întrerupere de Asociaţia Chinologică a judeţului Suceava şi de 11 ani în parteneriat cu Shopping City Suceava, fiind deja una dintre manifestările marcante ale judeţului Suceava, dar şi a zonei noastre, Bucovina.

Partenerii evenimentului: Royal Canin – partener principal, Egger, Rompeisaj, Darex Auto – transportator oficial al evenimentului, Restaurant Any Time, Citadin Construct, Animax, Mobexpert şi Carrefour Suceava. (C.P.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI