PSD Suceava 2020

Asociaţia Pro Infrastructura, după o vizită la şantierul şoselei de centură a Sucevei:

Ritmul actual nesatisfăcător împinge inaugurarea spre sfârşitul acestui an

Asociaţia Pro Infrastructura a vizitat recent şantierul şoselei de centură a Sucevei şi consideră că ritmul actual nesatisfăcător împinge inaugurarea spre sfârşitul acestui an.

Sursa citată arată că proiectul a început în 2008, iar de atunci au trecut 11 ani şi două rezilieri de contract.

Totodată, se menţionează că în 9.03.2018 s-a lansat a treia licitaţie, contractul fiind semnat în 24.08.2018 cu Autotehnorom pentru suma de 61,2 milioane lei fără TVA, iar termenul de finalizare, pe hârtie, este de 9 luni de la ordinul de începere (dat în 25.09.2018).

Asociaţia susţine că ultimele zone întârziate sunt la cele două capete ale centurii, la intersecţiile cu DN17 şi DN2 şi că, în plus, se mai lucrează la un zid de sprijin, la parapetele de pe viaducte şi la sistemele de scurgere a apei.

Sursa citată reia o declaraţie a constructorului din urmă cu aproximativ două săptămâni, care a arătat că până atunci a executat 12% din lucrările rămase după rezilierile precedente, iar stadiul fizic total fiind de aproape 90%.

„Cu o mobilizare serioasă, şantierul ar putea fi gata în vară, însă ritmul actual nesatisfăcător împinge inaugurarea spre sfârşitul acestui an. Cauza principală? Cele zece facturi neplătite de CNAIR, totalizând aproape 15 milioane de lei, de pe contractele derulate cu Autotehnorom (cum ar fi modernizarea unor sectoare din DN18)” arată Asociaţia Pro Infrastructura.

Reprezentanţii asociaţiei solicită responsabililor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) să achite de urgenţă restanţele financiare, astfel încât să se poată circula pe toată centura Sucevei cel mai târziu în toamna acestui an.

Asociaţia a publicat şi fotografii, dar şi o filmare aeriană a şantierului. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: