De pe rafturi şi din galantare

200 kg de produse retrase de comisarii pentru protecţia consumatorilor

> Opt operatori economici care desfăceau produse specifice au fost sancţionaţi cu patru avertismente şi cinci amenzi în valoare totală de 23.000 lei

În perioada premergătoare sărbătorilor pascale, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava a desfăşurat acţiuni de control vizând respectarea prevederilor legale la comercializarea produselor specifice, precum şi a celei de protecţie a consumatorilor la prestarea serviciilor de cazare şi alimentaţie publică din unităţile de cazare turistică. Anunţul a fost făcut de comisarul-şef adjunct Vasile Latiş, conform căruia, pe linia comercializării produselor aflate la mare căutare în această perioadă, au fost controlaţi 15 operatori economici. Astfel, comisarii pentru protecţia consumatorului au verificat 3.960,5 kg de produse, la 214,5 kg dintre acestea fiind constatate abateri. În consecinţă, opt operatori economici au fost sancţionaţi, aplicate fiind patru avertismente şi cinci amenzi, acestea din urmă în valoare totală de 23.000 lei. Totodată, s-au oprit temporar de la comercializare 194,5 kg de produse, în valoare de 1.417,2 de lei.

Şeful CJPC spune că principalele deficienţe constatate au vizat lipsa preţurilor; informaţii ilizibile sau şterse de pe etichetele produselor; neprecizarea alergenilor în lista de ingrediente; nerespectarea condiţiilor prescrise şi declarate. Pe de altă parte, în cadrul tematicii privind unităţile de cazare şi prestarea serviciului de alimentaţie publică, lucrătorii CJCP au descins la 11 agenţi economici de profil, la patru dintre ei fiind descoperite nereguli, sancţionate cu un avertisment şi patru amenzi totalizând 5.800 de lei. Comisarul-şef adjunct Vasile Latiş precizează că au fost verificate 324 kg de produse din restaurante, găsite fiind 21,7 kg de produse cu abateri. Principala deficienţă evidenţiată a fost lipsa etichetelor cu elemente de identificare şi de caracterizare a materiei prime, „motiv pentru care s-a dispus oprirea temporară de la comercializare a cantităţii respective”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: