La două recente expoziţii internaţionale de inventică şi cercetare

Rezultate excepţionale obţinute de cercetători ai USV

În perioada 10 – 14 aprilie a.c., a avut loc cea de-a 47-a ediţie a International Exhibition of Inventions of Geneva 2019, unul din cele mai prestigioase saloane de inventică.

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava a participat la eveniment cu o lucrare selectată printr-o competiţie a Ministerului Cercetării şi Inovării, intitulată „Sistem de monitorizare a stărilor emoţionale”, avându-i ca autori pe Mihai Cenuşă (doctorand în inginerie electrică), Dan Laurenţiu Milici (prof. dr. ing.), Sergiu Paţa (doctorand în inginerie electrică), Mihaela Poienar (cercetător în cadrul proiectului MANSID, dr. ing.), Radu Pentiuc (prof. dr. ing.), Cezar Popa (conf. dr. ing.) şi Mihai Raţă (conf. dr. ing.).

Potrivit reprezentanţilor USV, proiectul cercetătorilor de la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din Suceava a primit medalia de aur a Salonului şi premiul special al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci OSIM. Delegaţia USV a fost condusă de şef de lucrări dr. ing. Elena Daniela Lupu, specialist în proprietate intelectuală.

În perioada 11 – 12 aprilie a.c., s-a desfăşurat cea de-a IV-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale Studenţeşti pentru Inovare şi Cercetare CadetInova, organizată anual de Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.

La această ediţie au participat 68 de lucrări ale tinerilor din patru ţări, organizate pe cinci secţiuni. Cei trei studenţi doctoranzi în domeniul inginerie electrică care au reprezentat USV au obţinut următoarele rezultate:

– medalie de argint pentru „Termomechanical Safety Look”, autori: Mihaela Poienar, Anna Sabadas, Dumitru Cernuşcă, Sergiu Dan Paţa, Vasile Eusebiu Toader;

– medalie de bronz pentru „Buildings Flood Protection System”, autori: Mihai Cenuşă, Mihaela Poienar, Vasile Eusebiu Toader, Anna Sabadas, Alexei Pianîh.

– diplomă de excelenţă şi medalia de aur din partea Universitatii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemitanu” din Republica Moldova pentru „System and Method for Measuring and Connecting Singlephase Electric”, autori: Mihai Cenuşă, Mihaela Poienar, Dumitru Cernuşcă.

„Universitatea «Ştefan cel Mare» din Suceava este colaborator în cadrul acestei manifestări, sprijinind organizarea şi contribuind cu un membru în echipa de jurizare. În alocuţiunile prezentate în plen, prof. univ. em. dr. ing. Mircea Bejan, membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, şi dr. ing. Andrei Victor Sandu, preşedintele Forumului Inventatorilor din România, au evocat personalitatea inventatorului şi profesorului universitar sucevean Dorel Cernomazu, precum şi rolul acestuia în dezvoltarea inventicii şi educaţiei inginereşti din România” a arătat sursa citată. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: