În ultimii 15 ani, municipiul Suceava a atras fonduri europene de peste 100 de milioane de euro şi avem alte proiecte de 50 de milioane de euro
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a participat, marţi, la Piatra Neamţ, la sărbătorirea a 20 de ani de existenţă a Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est, structură executivă a Consiliului de Dezvoltare Regională Nord-Est prin care se derulează proiectele cu finanţare europeană.
Primarul a spus că în acest cadru a mulţumit pentru colaborarea cu ADR-NE. El a menţionat că în ultimii 15 ani municipiul Suceava a atras peste 100 de milioane de euro pentru finanţarea unor proiecte europene.
Primarul Ion Lungu a subliniat că municipalitatea suceveană are pregătite proiecte de 50 de milioane de euro pentru exerciţiul financiar 2014-2020, care se află în diverse etape.
El a menţionat că miercuri după-amiaza va participa, la Teatrul Naţional din Bucureşti, la lansarea cărţii preşedintelui României, Klaus Iohannis, „EU.RO.Un dialog deschis despre Europa”.
„Şansa noastră de dezvoltare este în Europa” a spus Ion Lungu. (N.B.)
























Comentarii