Peste 230 de elevi din clasele a XII-a, participanţi la cea de-a doua etapă a concursului „Student pentru 1 zi”

La Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava s-a desfăşurat sâmbătă, 13 aprilie a.c., cea de-a II-a etapă a ediţiei a XII-a a concursului „Student pentru 1 zi”, la disciplinele istorie, geografie, filosofie, limba română, limba engleză, limba germană, limba franceză, limba spaniolă, limba italiană, economie şi psihologie.

Potrivit reprezentanţilor USV, competiţia, inclusă în calendarul activităţilor MEN, a reunit, la Suceava, în cadrul acestei etape, peste 230 de elevi din clasele a XII-a de la colegii şi licee din judeţele Suceava, Iaşi, Neamţ şi Botoşani.

„Toţi elevii înscrişi la concurs au simţit ce înseamnă a fi «Student pentru 1 zi», efectuând un tur complet de campus, în care au putut vedea Biblioteca USV, Observatorul Astronomic, laboratoarele de specialitate, activitatea de la Radio USV sau Centrul de Nataţie şi Kinetoterapie, urmat de un prânz la restaurantul USV. Un mare succes în rândul viitorilor studenţi a fost înregistrat de momentul artistic oferit de Casa de Cultură a Studenţilor: concertul trupei Mici, formată din Andrei Cicioc şi Mihai Boicu. Şi în cadrul acestei etape de concurs, profesorii coordonatori au participat la atelierul special organizat pentru aceştia, intitulat «Repere privind orientarea profesională a elevilor», susţinut de Maria Irimciuc, psiholog în cadrul Centrului de Consiliere şi Orientare în Carieră al Universităţii «Ştefan cel Mare» din Suceava” a arătat sursa citată.

Câştigătorii acestei etape sunt: geografie, premiul I: Mihaela Tocar şi Cristian Şandru; premiul al II-lea: Claudiu Ştefan Savin, Alexandra Gavriliuc şi Ionuţ Lupulean, premiul al III-lea: Laura Bunduc, Georgeta Doruţa Horodnic, Răzvan Emanuel Olar şi Roxana Puşcaşu, menţiune: Ciprian Florentin Tuchiluş, Andreea Iulia Chiraş, Cosmin Alexandru Rusu, Florian Andrei Blanaru, Larisa Vintea, Diana Anastasia Amăriucăi, Denisa Andrieş, Nicolai Aurel Coroamă, Adina Nicoleta Popescu, Marta Tun, Luminiţa Graţiela Boghean; limba franceză, premiul I: Darius Lungu, premiul al II-lea: Roxana Nicoleta Hlatcu, premiul al III-lea: Teodora Iuliana Juncu, Menţiune: Ana Zavricico; limba engleză, premiul I: Sabin George Horomnea, premiul al II-lea: Vlad Ilie, premiul al III-lea: Georgiana Covaliu, menţiune: Robert Gabriel Zaharie, Teodor Răzvan Pleşcan, Alexandra Ştefana Luchian, Arianna Negru; limba spaniolă, premiul I: Camelia Florentina Cucu, Cristiana Dîrţu şi Patricia Mustaţă, premiul al II-lea: Elena Buhalo; limba italiană, premiul I: Erika Ciurciun, premiul al II-lea: Alisa Isabela Luchian, premiul al III-lea: Valentina Rusu, Menţiune: Sabina Vizitiu, Roxana Hrebenciuc, Anca Cheia; Limba Română, premiul I: Mădălina Adelina Huludeţ şi Andreia Georgiana Pîslaru, premiul al II-lea: Teodor Adrian Păstrăv şi Teodora Christiana Purice, premiul al III-lea: Bianca Florentina Florişteanu, Alexandra Sturzu, Alexandra Cojocaru, Menţiune: Ligia Maria Cornea, Simina Lazăr, Eliza Clementina Moroşan şi Ioana Strugaru; limba germană, premiul I: Eliada Cîrlan, premiul al II-lea: Estera Pleşca, premiul al III-lea: Elisa Rotariu, menţiune: Monica Pascaru şi Arcadie Adrian Nicolaescu, psihologie, premiul I: Ştefania Vasilica Giurca, premiul al II-lea: Mirela Muntean, premiul al III-lea: Ioana Magdalena Saghin, Menţiune: Lavinia Paula Firicel, Bianca Tcaciuc şi Crina Hreniuc; Filosofie, premiul I: Lorelei Rosemarie Naomi Baciu, premiul al II-lea: Paul Iulian Florescu, premiul al III-lea: Ana Rotar, menţiune: Berta Mihaela Bănică-Baltariu şi Diana Elena Chihai; economie, premiul I: Andreea Nechifor, premiul al II-lea: Lavinia Gherman, premiul al III-lea: Irina Denisa Simion, Menţiune: Marta Aurica Cotos şi oxana Lungu; istorie, premiul I: Andreea Calistru, premiul al II-lea: Daniela Bunduchi, Andi Matei, premiul al III-lea: Alexandru Bogdănel Acea, Raluca Beclea, Miruna Chirilă, menţiune: Lenuţa Andreea Creţan, Irina Toma, Cornelia Mihaela Sfichi, Elena Daria Nistor, Adrian Gheorghe Bodale.

Toţi elevii au primit diplome de participare, iar elevii clasaţi pe podium au plecat acasă cu premii constând în obiecte de birotică. Premianţii locului I, la fiecare disciplină de concurs, au primit câte un certificat de agrementare din partea USV, care oferă deţinătorilor posibilitatea de a fi studenţi ai universităţii, beneficiind de scutirea de plată a taxelor de înscriere şi înmatriculare la USV.

Reamintim că, pe 11 mai, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava va găzdui ultima etapă a concursului, cea adresată elevilor din clasele a XI-a, la disciplinele managementul energiei şi energie regenerabilă, sisteme electrice, electronică şi automatizări, fizică/astronomie şi astrofizică, ingineria produselor alimentare, controlul şi expertiza produselor alimentare, gastronomie, ecologie şi protecţia mediului, istorie, geografie, filosofie şi limba franceză. (M.T.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: