Atelier de încondeiat ouă la Cajvana

La sfârşitul săptămânii trecute, la Liceul Tehnologic „Ştefan cel Mare” din Cajvana, zeci de copii, tineri şi cadre didactice au învăţat să încondeieze ouă. Acţiunea face parte din proiectul „Tradiţii şi datini pascale” al liceului din Cajvana, reprezentat de directorul coordonator prof. Nicolae Robu, respectiv directorii adjuncţi Iulian Ciotu şi Marius Crăciun, proiect derulat în parteneriat cu Primăria Oraşului Cajvana, reprezentată de primarul Gheorghe Tomăscu şi Asociaţia „Comunio” din Iaşi, preşedinte dr. Eugenia Burdea.

Obiectivul vizat de proiect este conservarea tradiţiilor româneşti de Sfintele Paşti. Copii tineri şi cadre didactice au avut ocazia să devină trăitori şi păstrători ai tradiţiilor prin participarea la atelierul de încondeiere a ouălor, sub îndrumarea a patru voluntari de la Asociaţia „Comunio” din Iaşi, care au împărtăşit tainele acestui meşteşug.

Participanţii au avut la dispoziţie toate materialele necesare atelierului de încondeiere a ouălor: catalog cu modele de ouă încondeiate, chişiţe, lămpi, ouă, ceară şi vopsea roşie. Din mâinile meşterilor începători au ieşit nişte lucrări foarte reuşite care, cu multă răbdare, au încondeiat ouăle. Nu s-au plâns dacă le-a picurat ceară fierbinte pe mână şi, entuziasmaţi, au arătat tuturor ce au reuşit să realizeze. Preşedinta asociaţiei, Eugenia Burdea, a specificat că produsele finale se vor expune la Muzeul Mitropoliei din Iaşi, în cadrul unei expoziţii organizate de asociaţie.

„Iată că tradiţia încondeierii ouălor, atât de vie în Bucovina, reuşeşte să fie transmisă generaţiei tinere printr-o minunată activitate. Scopul atelierului organizat a fost atins. A fost o reuşită. Dorim ca această acţiune să se desfăşoare la Cajvana în fiecare an, în preajma Sfintelor Sărbători Pascale” au declarat organizatorii.

Întâmplătoare a fost vizita senatorului Virginel Iordache, care a asistat spre finalul acţiunii şi s-a arătat mulţumit de ceea ce s-a organizat la Cajvana.

O astfel de acţiune a avut loc anterior şi la Todireşti. A fost sprijinită de Consiliul Local Todireşti, reprezentat de primarul Avram Vasile, biblioteca comunei, reprezentată de Cecilia Rîpan, dar şi de Asociaţia „Comunio” din Iaşi. (Prof. înv. primar SESERMAN LIDIA LOREDANA, responsabilă cu promovarea imaginii Liceului Tehnologic „Ştefan cel Mare”, Cajvana)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: