Potrivit constructorului care se ocupă de modernizare

Anul acesta se va putea circula în condiţii foarte bune pe DN 18

> Un tronson va fi finalizat înainte de 31 iulie, iar al doilea la 31 august

 Managerul de proiect al DN 18, din cadrul firmei care execută lucrările de modernizare a DN 18, Vasile Strâmbeanu, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că drumul va fi finalizat în vara acestui an.

El a spus că în judeţul Suceava sunt în reabilitare două tronsoane ale DN 18.

Astfel, pe unul dintre tronsoane, lotul 3, de la limita de judeţ până la ieşirea din Cârlibaba, stadiul fizic de realizare a lucrărilor este de 95%, iar financiar de 80% şi că au rămas doar câteva lucrări de executat înainte de recepţionarea lucrării.

Termenul de finalizare este 31 iulie, dar constructorul îşi propune să îl finalizeze mai repede.

În ceea ce priveşte celălalt tronson, lotul 4, de la Iacobeni la Cârlibaba, lucrările sunt realizate fizic 65% şi se poate circula pe un strat de asfalt de circa 7 km, fiind în desfăşurare lucrări de reciclare şi la poduri.

„Intenţionăm, cât mai repede, să se poată circula pe un strat de asfalt” a spus Strâmbeanu, care a menţionat că termenul de finalizare a lucrării este 31 august.

„Noi credem că anul acesta se va putea circula în condiţii foarte bune” a mai declarat managerul de proiect.

El a recunoscut că au fost două prelungiri are contractului, arătând că acestea au fost determinate atât de lipsa asigurării finanţării, cât şi de condiţiile meteorologice. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: