În seara zilei de vineri, 29 martie, sala „Pictor Aurel Băeşu”, din cadrul Muzeului de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni, a devenit neîncăpătoare pentru „numărul mare al degustătorilor de poezie”, cum a remarcat scriitorul Grigore Ilisei, care au dorit să fie alături de prof. Constantin Bulboacă la lansarea volumului de versuri „Hora cuvintelor” şi de maestrul Radu Bercea, prezent pe simeze cu lucrările grafice aflate între coperţile volumului.
Tirajele volumelor de poezii de dinainte de ’90 au rămas doar vise
Manifestarea a fost deschisă de Teodor Brădăţanu, managerul Muzeului de Artă „Ion Irimescu”, care a vorbit despre singura horă care ar fi putut avea aloc într-o zi de vineri, în postul Paştelui, „o horă de cuvinte într-un peisaj mirific al lucrărilor dlui Radu Bercea, o horă compusă de prof. Constantin Bulboacă, o horă pe care o vor analiza trei cunoscători, Grigore Ilisei, Doina Cernica, Ioan Ţicalo”.
Invitat să deschidă seria spiciurilor, scriitorul Grigore Ilisei a remarcat că poezia este o îndeletnicire păguboasă în ziua de astăzi din mai multe perspective. În primul rând pentru că nu mai citeşte mai nimeni poezie sau cititorul este rara avis. „Înainte de 1989, un poet ca Nichita Stănescu făcea, la o singură carte, un prim tiraj de minim 100.000 de exemplare. Pare de domeniul visului, pare ireal, o mică parte mergea la biblioteci, dar cea mai mare parte mergea la cititorii care degustau poezia. Păunescu, un poet cu totul diferit, un tribun, un spirit năvalnic, dar un meşter special al cuvântului bătea recordurile. Remarcabil că la Fălticeni apare o carte de poezie. Nu prea sunt mulţi oameni din acest oraş care s-au îndeletnicit cu poezia în ultima vreme” a scos în evidenţă Grigore Ilisei.
Expresia supremă a cuvântului este tăcerea
Grigore Ilisei l-a lăudat pe Constantin Bulboacă pentru încercările sale, cam „târzielnice”, în ale scrisului, venite după participarea la mai multe cenacluri literare.
„Încercările sale nu sunt de astăzi, de ieri. Are o experienţă cenaclieră care ţine de cenaclurile din locurile prin care a trecut, Botoşani, Iaşi, Suceava, Fălticeni. Cele două cărţi publicate dovedesc o chemare spre poezie, un anumit imbold şi o anumită înzestrare nativă şi o sensibilitate cultivată prin lecturi de poezie, dar nu numai. Poezia târzielnică este rodul lecturilor noastre. Poezia tinereţii este poezia simţirilor, a trăirilor, a impresiilor, a senzaţiilor, după care urmează construcţia mai solidă. Momentul astral al unui poet este al primei cărţi prin care el se autodefineşte.
Debutul lui Constantin Bulboacă este unul autumnal, în toamna patriarhului. Când ai ceva să spui semenilor tăi, te rosteşti prin ceea ce îţi este mai propriu ca exprimare şi gândire şi, aşa cum constatăm, pentru dl Bulboacă, care are mulţi suporteri aici în sală, limbajul acesta, care este cel aproape de suflet, este limbajul poetic.
În general un intelectual, un dascăl, un om care mânuieşte cuvântul este în primul rând fructul unui climat. Iar climatul acesta, locul în care exişti creează mediul favorabil afirmării şi manifestării potenţialului pe care îl ai, uneori tăinuit ascuns şi care aşteaptă să se rostească într-un mediu favorabil rostiri.
Constantin Bulboacă crede în primul rând în puterea cuvântului şi chiar dumnealui mărturiseşte că expresia supremă a cuvântului este tăcerea. Poezia sa nu se află în chingile prozodice, îi vine mai bine pentru că îi dă o anumită libertate a planării şi a zborului ideii. Există în subtext şi un spirit polemic, uneori ironic, ludic, dar totdeauna cu măsură, cu un patos care este reţinut, cu un patos pe care îl regăsim mai pregnant acolo unde forma fixă duce la acea înlănţuire a cuvintelor cu anume sonorităţi care pot fi într-un fel socotite ca fiind ale unei armonii a dansului. Dl Bulboacă este uneori polemic, alteori se arată capabil de adoraţie şi câteva din poeziile sale sunt închinate unor zei, din punctul său de vedere, şi primul dintre ei este cel care se află cu duhul lui aici, Ion Irimescu, căruia îi închină o poezie. Dar aduce aceeaşi laudă şi marelui actor Mircea Albulescu” a precizat Grigore Ilisei.
Frumosul este fereastra lui Constantin Bulboacă spre lumină
În continuare, scriitoarea Doina Cernica s-a referit la „poezie de duminică”, zi în care profesorul de istorie Constantin Bulboacă „îşi pune hainele de sărbătoare ale poeziei” dând citire însemnărilor despre autoportretul liric, neastâmpărul poetic şi confesiunea bogată a autorului „Hora cuvintelor”.
„Această «Horă a cuvintelor» este o confesiune bogată despre cum este şi cum ar fi vrut să fie un bărbat din rândul celor pentru care furtunile vieţii se adună în cute adânci pe fruntea lor ca o boltă cerească, care uneori pleacă la luptă sfidând moartea pentru a se întoarce în ţărână, cu iubiri asemenea florilor răscolite de furtuni ucigătoare care se smulg din patimi cu forţa unor uriaşi care nu pot urî chiar dacă privirile lor ard ca flăcările iadului şi sunt rari ca iarba de leac.
Energic întotdeauna, în mers, în acţiune, Constantin Bulboacă şi-ar dori să poată spune: sunt liniştit, mulţumesc cerului că exist. Iubesc oamenii, frumosul este fereastra mea spre lumină, sunt liniştit. Liniştit nu pare a fi, dar destăinuirea privind dragostea sa pentru frumos nu surprinde pe nimeni, prof. Constantin Bulboacă fiind o prezenţă obişnuită, cu opinie personală, de regulă admirativă, nu numai la Fălticeni, ci şi la Suceava, la vernisajele expoziţiilor de pictură. Are o prietenie veche pentru artistul plastic Mihail Gavril, lansarea primei cărţi fiind acompaniată de grafica artistului. În această carte îl descoperim plin de respect pentru autorul ilustraţiilor, Radu Bercea, respect mărturisit şi prin faptul că îi dedică o poezie, un tablou din cuvinte, după cum un frumos poem îi dedică maestrului Ion Irimescu cu soluri din Marin Sorescu” a spus Doina Cernica.
Hora, o expresie unduitoare, cu un teribil sinceritism
Volumul „Hora cuvintelor” include 65 de creaţii literare în versuri pe care autorul le-a realizat în ultimii 8 ani, una dintre poezii fiind dedicată poetului Mihai Eminescu, autorul preferat al autorului. Scriitorul Ioan Ţicalo s-a arătat convins că „Hora cuvintelor” înseamnă strigături, jocul unduitor al spaţiului mioritic, detaliind noţiunea de horă cu aspecte care de care mai plastice.
„Poezia este una dintre formele umane care tind să înscrie omul, poetul în sfera eternităţii. În viziunea mea, poetul este un fel de Sisif care împinge un bolovan de cremene mai mult sau mai puţin colţurat, de sub care sar scântei, iar aceste scântei nu sunt altceva decât imagini artistice care se înşiruiesc sub formă de versuri. În asemenea momente, artistul suferă un dublu disconfort, anume unul intelectual şi unul sufletesc. Bulboacă coboară în lume după care se întoarce în turnul creaţiei sale; pendularea aceasta a poetului între lume şi lumea proprie găseşte diverse motive de inspiraţie. Poetul captează nişte energii astrale şi le converteşte până la urmă în fericire. Şi găseşte fericirea în poezie.
Observaţi această împerechere de cuvinte, «hora cuvintelor». Hora este principala expresie a jocului românesc, este o expresie unduitoare, cu un teribil sinceritism. Acolo avem dans, muzică şi poezie, pentru că întotdeauna hora este asezonată cu strigătură, strigătura nefiind altceva decât poezie. Hora este un joc care reflectă perfect spaţiul mioritic despre care vorbea Lucian Blaga şi unde se întâlneşte viaţa cu soarta, pentru că hora presupune o extindere şi la un moment dat o repliere spre interior. Este, dacă vreţi, şi imaginea colacului românesc, aceeaşi unduire şi acolo, o unduire orizontală. Poetul Constantin Bulboacă converteşte unduirea orizontală spre verticală pentru că este hora cuvintelor şi cuvântul nu face nimic altceva decât ne duce spre verticală. Avem imaginea stâlpului porţilor româneşti, avem cerdacurile tradiţionale româneşti şi expresia ultimă este cea a coloanei infinitului, se spune de obicei de coloana recunoştinţei” şi-a încheiat expunerea Ioan Ţicalo.
Un neliniştit căruia îi place să vadă lumea
La cei 66 de ani, fostul profesor de istorie de la Şcoala „Mihail Sadoveanu” a acceptat o nouă provocare a vieţii. Constantin Bulboacă este preşedinte al CAR Învăţământ Fălticeni, instituţie financiară aflată pe primele locuri în topul naţional al celor mai valoroase case de ajutor reciproc (în 2014 a ajuns numărul 1 în România), conform clasificărilor făcute de Uniunea Naţională a Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaţilor.
La final, Constantin Bulboacă a spus despre sine că este un neliniştit căruia îi place să văd lumea.
„Sunt un neliniştit continuu, un Hedonis dacă vreţi. Îmi place să citesc aşa cum mi-a spus bunicu, îmi place să văd lumea, iubesc oamenii, merg la vânătoare, pescuiesc, înot, îmi place să joc şah, merg cu bicicleta, din când în când joc câte un rummy cu prietenii. Vă mulţumesc că existaţi alături de mine, sunteţi nişte oameni minunaţi, nişte prieteni de suflet. S-au spus atâtea despre mine încât nu-mi vine să cred că e adevărat ceea ce aţi spus. Cel care m-a convins să adun toate poeziile de când aveam 19 sau 20 de ani într-o plachetă de versuri este Mihail Gavril, căruia îi mulţumesc pentru că este alături de mine. Am puţin prieteni adevăraţi, unul dintre ei este bădiţa Radu Bercea, un suflet de om minunat, un suflet cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. Mulţumesc consoartei mele că mă suportă; în prima plachetă de versuri i-am închinat o poezie, «Norei». Acum i-am închinat o poezie «Eleonora». Este o chestie de respect şi pentru că are grijă de mine.
Eu dau în mintea copiilor mai ales în luna decembrie, pentru că sunt Moş Crăciun. Iubesc copiii şi învăţ de la copiii. E perioada de graţie pentru mine” a spus la Constantin Bulboacă.
La final, autorul a oferit autografe, profesorii Lenuţa Rusu, Liviu Chelaru şi rapsodul Grigore Gafencu au interpretat „Colindul centenar”, versurile regăsindu-se între coperţile volumului „Hora cuvintelor”, iar o parte din membrii grupului folcloric „Moldava” a Clubului Copiilor Fălticeni au oferit un mic spectacol, cu melodii cunoscute din folclorul românesc.
Comentarii