La începutul anului

Creştere consistentă a turismului în judeţ

Turismul, în judeţul nostru, a înregistrat creşteri consistente în prima lună a anului 2019 comparativ cu aceeaşi lună a anului 2018, potrivit datelor Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS) Suceava.

Astfel, în luna ianuarie a.c., în judeţul Suceava numărul de sosiri în structurile de primire turistică a crescut cu 20% , iar numărul de înnoptări a crescut cu 38,7% faţă de ianuarie 2018

Potrivit DJS Suceava, în structurile de primire turistică observate statistic, care au funcţionat în judeţ în luna ianuarie a.c., au fost cazaţi 29.842 turişti, numărul lor fiind mai mic cu 1,6% faţă de luna decembrie 2018; faţă de luna similară din anul 2018 numărul sosirilor a crescut cu 20%.

Cei mai mulţi turişti, 48,9%, au preferat să fie cazaţi în hoteluri, 20,8% în pensiuni agroturistice, 19,6% în pensiuni turistice, iar 10,7% în celelalte tipuri de structuri de primire turistică (moteluri, hosteluri, vile turistice, cabane turistice).

Pe zone turistice, cel mai mare număr de sosiri au înregistrat structurile din zona montană, cu 45,6%, fiind urmate de structurile situate în zona staţiunii balneare Vatra Dornei, cu 21,5%, zona municipiul Suceava, 19,5%, şi „alte localităţi şi trasee turistice”, cu 13,4%.

Pe categorii de clasificare, 45% din numărul total al turiştilor sosiţi au preferat să se cazeze în structurile de primire de 3 stele, 31,8% în structurile de primire de 4 stele, 19,2% în structurile de primire de 2 stele, 3,6% în structurile de primire de o stea şi 0,4% în structurile de primire de 5 stele.

Din numărul total al turiştilor, 95,6% au fost turişti români, iar 4,4% turişti străini. Din totalul turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică în luna ianuarie, 98,1% provin din Europa, iar dintre aceştia 30,5% aparţin ţărilor din Uniunea Europeană. Pe ţări de provenienţă, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în luna ianuarie au fost din: Republica Moldova (45,9%), Ucraina (12,7%), Italia (9,0%), Federaţia Rusă (6,5%), Franţa (3,9%) ş.a.

În luna ianuarie 2019, în judeţul Suceava, în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, au fost înregistrate 63.988 înnoptări, mai puţine cu 5,4% faţă de luna decembrie 2018. Comparativ cu luna ianuarie 2018 numărul înnoptărilor a crescut cu 38,7%.

În luna ianuarie 2019, în judeţ, indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune a fost 25,8%, mai mic cu 0,6% faţă de luna decembrie 2018, iar faţă de luna similară din anul 2018 indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune a crescut cu 5,7%. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI