Coup de foudre

În urmă cu o săptămână, când am scris despre primul candidat europarlamentar al PNL, fostul jurnalist Rareş Bogdan, era gata să anunţ şi o previziune privind lista PSD. Cum că şi partidul încă la putere ne va propune un jurnalist, cel puţin din perspectiva că şi el, ca şi PNL, are în presă obiectivi slujitori şi obiective oficine private. Dar mărturisesc că nu m-aş fi gândit tocmai la Carmen Avram de la Antena 3 (deşi la Antena 3 m-am gândit)! Şi ea pusă de partid pe o poziţie eligibilă (a doua), de te face să te întrebi (ca şi în cazul PNL) dacă va fi fiind ajunsă acolo să aducă servicii partidului (şi patriei, fireşte!) ori dacă este recompensată pentru serviciile de până în prezent. Plus că am aflat (de la Adevărul.ro!) că în ritualul iertăciunii faţă de Antena 3 candidata a explicat cum a „prins drag de PSD” (…sentiment impardonabil pentru un autentic profesionist în mass-media): cică ea, care pe vremuri (până în 2009, zice) a votat cu liberalii, a avut parte de un coup de foudre ascultând… „speech-ul pe care Viorica Dăncilă l-a ţinut în Parlamentul European. O pledoarie pentru România”. Iar cum dna Dăncilă e măritată (cu un om de afaceri din industria petrolieră, după cum anunţase la începutul anului Antena 3), nu i-a rămas de ales decât însuşi Partidul. Acestea fiind notate, salutăm înscrierea pe prima poziţie din lista PMP a fostului preşedinte Traian Băsescu. El, cel puţin, reprezenta ţara în Europa încă din 1987, de când republica socialistă îl trimise s-o slujească la Anvers.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: