Gheorghe Flutur i-a reamintit lui Răzvan Cuc o restanţă din 2017, când a mai fost ministru al Transporturilor, privind introducerea trenurilor pe ruta Suceava – Cernăuţi:

Ucrainenii încă aşteaptă răspunsul părţii române

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, i-a transmis, joi, ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, o scrisoare în care îi reaminteşte că încă din mandatul trecut de ministru al Transporturilor are de soluţionat problema introducerii trenurilor pe ruta Suceava – Cernăuţi.

Gheorghe Flutur îi scrie că de la preluarea mandatului de preşedinte al CJ Suceava, respectiv din iunie 2016, a avut mai multe întâlniri cu partenerii şi vecinii ucraineni, reprezentanţi ai Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi, ai Consiliului Regional Cernăuţi, precum şi ai altor instituţii din cadrul celor două unităţi administrativ-teritoriale cu rol în dezvoltarea cooperării transfrontaliere, în cadrul cărora s-au dezbătut probleme de interes pentru ambele părţi.

„Una dintre problemele care se discută constant în cadrul întâlnirilor noastre comune se referă la măsurile care se impun în vederea degrevării traficului prin zona Siret – Porubne care, în acest moment, este singurul punct de trecere a frontierei deschis cu Ucraina de pe teritoriul judeţului Suceava. Din luna iunie 2017, în contextul liberalizării regimului de vize în spaţiul comunitar pentru cetăţenii ucraineni, situaţia în acest punct de frontieră s-a înrăutăţit şi mai mult” precizează Flutur.

El subliniază că, începând cu luna iunie 2017, la PCTF Siret – Porubne, Porubne – Siret şi Vadu Siret – Vicşani, au avut loc alte întâlniri de lucru între conducerile administrative ale judeţului Suceava şi ale regiunii Cernăuţi, la care au participat şi reprezentanţi ai căilor ferate din cele două unităţi administrativ – teritoriale şi unde s-a discutat despre posibilitatea introducerii a două trenuri, unul pe ruta Suceava – Cernăuţi, cu plecare dimineaţa din Suceava şi întoarcere seara din Cernăuţi şi unul pe ruta Cernăuţi – Suceava, cu plecare dimineaţa din Cernăuţi şi întoarcere seara din Suceava.

Preşedintele CJ arată că funcţionarea celor două trenuri ar putea contribui la rezolvarea descongestionării traficului în singurul punct de frontieră deschis în zona de graniţă Suceava – Cernăuţi, până la redeschiderea celorlalte puncte, care au fost închise în 2010, pentru conformitate la Spaţiul Schengen.

„Despre toate aceste întâlniri şi dezbateri, Consiliul Judeţean Suceava a informat toate conducerile Ministerului Transporturilor, inclusiv pe dumneavoastră, dle ministru Alexandru Răzvan Cuc, încă din perioada când aţi mai îndeplinit funcţia de ministru al Transporturilor, aducându-vă la cunoştinţă faptul că partea ucraineană ne-a transmis, în mai multe rânduri, că are rezolvată această problemă atât din punct de vedere tehnic, cât şi din perspectivă financiară, iar pentru punerea în funcţiune efectivă a trenului de călători, pe ruta Cernăuţi – Vadu Siret, ucrainenii aşteaptă doar punctul de vedere al părţii române” mai scrie Flutur.

El subliniază că în cadrul acestei corespondenţe purtate între Consiliul Judeţean Suceava şi Ministerul Transporturilor, în legătură cu acest subiect, potrivit unui răspuns al ministerului, „Compania Naţională de Căi Ferate «CFR» şi Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători «CFR Călători» SA susţin implementarea acestui proiect şi în tot acest interval de timp au căutat soluţii optime din punct de vedere tehnic pentru lansarea acestui serviciu de transport călători în perioada imediat următoare”.

„Acestui răspuns optimist, s-a adăugat altul, transmis de Ministerul Transporturilor, prin Direcţia Comunicare, Relaţia cu Sindicatele, Patronatele şi Organizaţiile Neguvernamentale, în finalul căruia se anulează oarecum susţinerea acestui demers, arătându-se că «prin contractul de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016 – 2 decembrie 2019 în transportul feroviar public de călători, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 231/2016, actualizat pentru anul 2017 prin Ordinul ministrului Transporturilor nr. 516, CFR Călători se obligă să pună în circulaţie cu prioritate numărul şi categoriile de trenuri incluse în pachetul minim de servicii aprobat»” precizează Flutur. El explică în scrisoare că nu a mai revenit în ultima perioadă cu nicio altă adresă către minister, aşteptând să se întâmple ceva ca urmare a întâlnirii din luna mai 2018, de la Cernăuţi, a Grupului de lucru pentru transport şi infrastructură între Ucraina şi România, întâlnire la care au participat şi Victor Dovdan, ministru adjunct al infrastructurii din Ucraina, şi Maria Magdalena Grigore, secretar de Stat la Ministerul Transporturilor din România şi unde s-au formulat o serie de concluzii, iar în documentul semnat de ambele părţi, în urma acestei întâlniri, se menţiona, printre altele că, în ceea ce priveşte transportul pe calea ferată, începând cu 1 ianuarie 2019, vor fi introduse două perechi de trenuri între Suceava şi Cernăuţi cu transfer în Vadu Siret.

„Din păcate, ceea ce părea stabilit, încă din mai 2018, de conducerile ministerelor de transport din Ucraina şi România, nu s-a pus în practică, ratându-se, aşadar, posibilitatea ca în anul Centenarului Marii Uniri, an cu o semnificaţie deosebită pentru regiunea istorică Bucovina, să fie rezolvată această problemă, care este pusă în discuţie încă din iunie 2017” arată Flutur.

El mai transmite că, având în vedere toate aceste considerente şi faptul că partenerii ucraineni încă aşteaptă răspunsul cu privire la data exactă când cetăţenii din cele două regiuni istorice vor avea la dispoziţie posibilitatea de a circula pe ruta Suceava – Cernăuţi şi retur inclusiv pe calea ferată, îi cere ministrului să dispună rezolvarea, de urgenţă, a problemelor care ţin de partea română şi care blochează acest proiect. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: