> El s-a calificat în lotul olimpic lărgit
Elevul David-Corneliu Turtureanu, clasa a X-a, de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, a obţinut premiul al III-lea la cea de a XXIII-a ediţie a etapei naţionale a Olimpiadei interdisciplinare „Ştiinţele Pământului”, desfăşurată la Suceava, şi s-a calificat în lotul olimpic lărgit, alături de alţi nouă elevi din ţară.
La etapa naţională a Olimpiadei interdisciplinare „Ştiinţele Pământului” organizată la Suceava, în perioada 1-5 februarie a.c., judeţul nostru a fost reprezentat de elevii David-Corneliu Turtureanu de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, Gheorghe Găitan de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava şi Miron Alexandru Ştefăniţă de la Colegiul Naţional „Nicu Gane” Fălticeni, toţi din clasa a X-a.
Potrivit site-ului dedicat competiţiei, la etapa naţională premiul I a fost obţinut de elevul Florian-Chiriac Călina, clasa a XII-a, de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” Craiova, premiul al II-lea i-a fost acordat elevei Eva Maria Savin, clasa a X-a, de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Bucureşti, iar alţi 18 elevi au obţinut menţiuni.
După stabilirea clasamentului final au fost selecţionaţi cei zece elevi care fac parte din lotul olimpic lărgit. Pregătirea membrilor lotului în vederea participării la etapa internaţională a competiţiei are loc în perioada 5-9 februarie, tot la Suceava, urmând selecţia pentru stabilirea componenţei lotului olimpic naţional.
La cea de-a XXIII-a ediţie a etapei naţionale a Olimpiadei „Ştiinţele Pământului” au participat 108 liceeni din ţară, 42 de profesori însoţitori şi 38 de profesori care au făcut parte din comisia centrală de organizare şi evaluare.
Evenimentul a fost organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava şi Societatea Ştiinţifică „Cygnus” – Centrul UNESCO.
Proba teoretică a competiţiei s-a desfăşurat sâmbătă, la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, iar proba practică a avut loc duminică, la Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suceava.
Festivitatea de premiere s-a desfăşurat luni, în sala Auditorium a Universităţii „Ştefan cel Mare”. (N.B.)
Comentarii